blog-logo

Fabrică de pâine, transformată în creșă și grădiniță, la Zărnești

Fabrică de pâine, transformată în creșă și grădiniță, la Zărnești

Primarul orașului Zărnești, Alexandru Igrișan, a declarat pentru newsbv.ro că este aproape finalizată documentația de transformare a fostei fabrici de pâine în grădiniță, un proiect care are în vedere îmbunătățirea infrastructurii școlare din localitate.

În acest imobil vor fi înființate pentru creșă 8 grupe de câte 10 copii și 3 grupe de câte 12 copii, la grădiniță.

Accesul la un sistem de învățământ de calitate nu reprezintă în niciun caz o favoare, ci o obligație pe care trebuie să o asigurăm copiilor noștri

„Dezvoltarea demografică din orașul nostru face ca această investiție să fie una extrem de importantă. Am spus-o de foarte multe ori, cea mai profitabilă investiție este investiția în viitor, în copiii noștri, în educația lor. Acesta este motivul pentru care învățământul a fost una dintre prioritățile mele ca primar și nu mă voi opri din îmbunătățirea mediului în care se desfășoară actul educațional, pentru ca generațiile de mâine să fie beneficiarele unor resurse moderne de învățare. În ultimii ani a existat o preocupare constantă pentru modernizarea unităților de învățământ. Am spus de fiecare dată că accesul la un sistem de învățământ de calitate nu reprezintă în niciun caz o favoare, ci o obligație pe care trebuie să o asigurăm copiilor noștri din prima până în ultima zi de școală. Fiecare leu alocat pentru o mai bună educație oferită copiilor nu reprezintă o cheltuială, ci o investiție în prezent și, mai ales, în viitorul nostru” , ne-a declarat primarul Zărneștiului.

Alte articole:   Adidași bărbați: de ce trebuie să ții cont atunci când îi alegi
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.