
Autoritățile din România se pregătesc deja pentru noul val de cazuri de infectare cu coronavirus având în vedere că vârful pandemiei este aproape. În acest context, se pregătește o nouă Ordonanță Militară care va înăspri amenzile.
Este probabil ca vârful pandemiei de coronavirus să aibă loc după sărbătorile pascale așa cum au susținut mai mulți specialiști din țară. Pentru ca acest lucru să nu iasă de sub control, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ar putea anunța o nouă Ordonanță Militară săptămâna viitoare.
România se apropie de înregistrarea a 10.000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Acest lucru va duce la intrarea ţării noastre în scenariul 5 al crizei provocate de COVID-19.
Zborurile către Spania vor fi suspendate pentru încă 14 zile, începând din 29 aprilie. Ca și în cazul ordonanțelor anterioare, această măsură nu se va aplica zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
În cazul în care sistemul de sănătate ar fi copleșit din cauza ritmului alert de îmbolnăviri, „vom aplica ceea ce vedeți în Italia și Spania”, adică doar cazurile grave, critice vor fi tratate în spitale, cei cu o evoluție ușoară și moderată a bolii urmând să se trateze acasă, a explicat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
„În următoarea perioadă vom avea o creștere cum am spus, dar o creștere lentă a numărului de cazuri. Noi sperăm ca în șapte-zece zile să avem acel vârf care să fie lent, după cum este și progresia în acest moment și să putem să avem o stabilitate, încă o săptămână jumătate, două pentru ca să avem apoi o scădere a numărului de cazuri noi. Este o prognoză pe care am făcut-o și în funcție și de cazurile care s-au perpetuat de la o zi la alta, dar această perpetuare a fost și pentru că populația a înțeles mesajul și a stat în izolare și a păstrat distanțarea socială„, a mai declarat Nelu Tătaru.
„Dacă nu se menține izolarea putem ajunge la 15.000 de cazuri și mai mult, dar repet, după cum am văzut zilele acestea sper ca acest trend să rămână cel pe care îl știm în acest moment și să nu avem o creștere bruscă”, a mai spus ministrul Sănătății.
Amenzile vor fi înăsprite
Nu este deloc exclus ca noua ordonanță să mărească amenzile. În prezent, pentru persoanele fizice amenzile să fie între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 10.000 de lei și 70.000 de lei.
Totodată, declarația pe propria răspundere ar putea suferi modificări importante.
În noaptea de Înviere echipajele de ordine publică au intervenit la 1846 de evenimente sesizate prin 112, fiind aplicate 3384 de amenzi contravenționale dintre care 391 pentru încălcarea măsurilor privind starea de urgență. Totodată, au fost întocmite 234 de dosare penale dintre care 3 pentru zădărnicirea combaterii bolilor.