blog-logo

Șoferul implicat în accidentul de pe strada Hărmanului a decedat

Șoferul implicat în accidentul de pe strada Hărmanului a decedat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost alertat să intervină la un accident rutier care a avut loc pe strada Hărmanului din Brașov.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maior Ciprian Sfreja, a precizat că este vorba despre un autoturism care a intrat într-un stâlp. Din primele informații este vorba despre o victima inconstienta.

La intervenție s-a deplasat o autospeciala cu apa si spuma si doua echipaje SMURD.

„În jurul orei 17.00, un bărbat, în vârstă de 68 ani, care conducea un autovehicul pe str. Hărmanului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuarul de pe partea dreaptă a sensului său de mers și a acroșat un stâlp. Ulterior, autoturismul s-a oprit într-un șanț de pe partea dreaptă a sensului său de mers. O persoană, pasager în autovehicul, a fost consultată la fața locului, refuzând să fie transportată la spital, iar pentru o a doua persoană, respectiv conducătorul auto, a fost declarat decesul de către echipajul medical sosit la fața locului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, a precizat apurtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru

Alte articole:   Tot ce trebuie să știți despre folosirea tablourilor ca decorațiuni

Martorii spun că bărbatul nu ar fi avut răni grave, dar a murit probabil în urma vreunui infarct.

Foto: Ifrim Ovidiu
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate