blog-logo

VIDEO Acțiune de amploare a polițiștilor în Săcele, Teliu, Tărlungeni și Budila

VIDEO Acțiune de amploare a polițiștilor în Săcele, Teliu, Tărlungeni și Budila

La data de 14 aprilie 2020, în intervalul orar 10.00-13.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul structurilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au organizat și desfășurat acțiuni cu efective mărite pe raza municipiului Săcele și a localităților Teliu, Tărlungeni și Budila.

Obiectivul acțiunii a constat în verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de urgență adoptate prin Ordonanțele Militare în vigoare, precum și combaterea criminalității sub toate formele ei, în activități fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.

În cadrul acțiunii au fost constituite mai multe dispozitive de ordine și siguranță publică, în care au fost angrenați aproximativ 120 de polițiști care au acționat pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, dar și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Alte articole:   Folosește la ceva ciotul de autostrada Râșnov-Cristian?

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat 3 infracțiuni, au legitimat peste 1.500 de persoane, au verificat aproximativ 1.100 autovehicule și au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 lei.

De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare, au fost confiscate și retrase de la comercializare mai multe cantități de produse, ca urmare a expirării valabilității.

Polițiștii au procedat la verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină, verificarea unităților comerciale, efectuând, de asemenea, controale pentru combaterea criminalității economice.

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cât și polițiști din cadrul structurilor centrale ale Inspectoratului General al Poliției Române.

Alte articole:   Pericol în centrul Brașovului!

„Siguranța cetățenilor este o prioritate pentru instituția noastră, scopul principal al acestor acțiuni organizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Brașov fiind de a preveni și de a oferi recomandări tuturor persoanelor, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică”, precizează polițiștii.

Reamintim faptul că dispozitivele de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului COVID-19, dar și pentru prevenirea și combate ilegalitățile de orice fel!

Apelați Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor specializate!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate