Ce măsuri pot fi luate în cazul comunităților defavorizate?

Ce măsuri pot fi luate în cazul comunităților defavorizate?

Nu se pot lua măsuri speciale în comunitățile de rromi, doar pentru ca sunt comunități de rromi. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, așa cum scrie în Constituție. În consecință, în localitățile unde există comunități de rromi se iau aceleași măsuri ca în celelalte. Se fac patrulări, se controlează respectarea restricțiilor privind circulația, se monitorizează la domiciliu persoanele aflate în autoizolare, au declarat reprezentanții Prefecturii Brașov.

,,În privința comunităților sărace, Instituția Prefectului nu poate aloca fonduri, după cum știți, pentru că nu le are la dispoziție. Prefectul a discutat, încă de la începutul lunii martie, cu marii retaileri care au magazine în Brașov, precum și cu reprezentanții Crucii Roșii și ai unor ONG-uri, în vederea sprijinirii comunităților din județul nostru și a unor persoane aflate în autoizolare, fără aparținători, cu produse alimentare și de igienă. În unele localități s-au distribuit deja: Racoș, Tărlungeni, Săcele, Budila.

De asemenea, a fost pus în procedura dezbaterii publice un proiect de Ordonanță de urgență pentru aprobarea unor măsuri de sprijin pe perioada stării de urgență, decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii COVID-19. Printre aceste măsuri se numără posibilitatea distribuirii pachetelor cu produse alimentare și produse de igienă rămase nedistribuite dupa epuizarea tuturor etapelor prevăzute în Hotârârea Guvernului nr. 784/2018 către persoanele plasate în carantină și autoizolare, centre de plasament pentru copii și azile de bătrâni, ca urmare a instituirii situației de urgență”, potrivit unui comunicat al Prefecturii Brașov.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în permanență la datorie, în misiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației sau escortarea convoaielor auto.
În acest sens, acțiunile cu efective mărite ale polițiștilor brașoveni, alături de polițiști locali, jandarmi și militari, se desfășoară pe raza întregului județ în vederea verificării modului de respectare al reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgență.
Efectivele mixte constituite la nivelul întregului județ, inclusiv în zonele rurale (respectiv zonele cu “potențial risc” așa cum au fost menționate în spațiul public, cum ar fi de exemplu localitățile Teliu, Tărlungeni, mun. Săcele-cartier Gârcini) sunt foarte bine dimensionate nefiind înregistrate, până în acest moment, probleme de tulburare a ordinii și siguranței publice, care să impună măsuri suplimentare de aplicare a legii.


Forțele de ordine acționează pentru aplicarea măsurilor stabilite prin Ordonanțele Militare adoptate, în scopul prevenirii și limitării răspândirii COVID-19, a combaterii criminalității sub toate formele ei, precum și în vederea asigurării unui climat optim de siguranță publică.
Reamintim tuturor cetățenilor faptul că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni, iar necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.
Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.
Vă rugăm să rămâneți în casă pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.