Statistici care demonstrează lipsa testelor și a personalului: jumătate din morți, confirmați pozitiv după deces

Statistici care demonstrează lipsa testelor și a personalului: jumătate din morți, confirmați pozitiv după deces

Potrivit unei analize realizate de Europa Liberă, 48 de oameni din țară au primit confirmarea infectării cu COVID-19 după deces.

Peste jumătate din cazurile de deces sunt ale unor persoane care au contactat virusul prin transmitere comunitară. Astfel, din 78 de decese, 45 sunt ca urmare ca infectării prin transmitere intracomunitară, 11 fiind persoane care au istoric de călătorie în țările aflate pe harta roșie sau galbenă ( Italia, Franța, Germania) sau care au intrat în contact direct/indirect cu persoane venite din aceste zone, scrie Europa Liberă.

Au existat cazuri în care confirmările pentru COVID- 19 au venit și după 4, 5 sau chiar 6 zile de la colectarea probelor, iar pacienții respectivi erau morți.

Cel mai grav, aspect semnalat deja de Europa liberă, este faptul că rezultatul testului pentru COVID -19 a venit chiar în ziua decesului, 11 cazuri, sau chiar la câteva zile după moarte, 37 cazuri, socotind și ultimele 19 decese de la Suceava, care au fost confirmate oficial după moartea pacienților. Este, deci, vorba de 48 de astfel de situații din cele 78 de decese.

Lentoarea cu care au venit rezultatele testelor pare a fi o altă mare problemă. Sunt situații în care confirmările pentru COVID 19 au venit și după 4, 5 sau chiar 6 zile de la colectarea probelor. Intre timp, pacienții respectivi erau morți.

Alte articole:   Rafila: ,,Dacă nu există disponibilitatea unor măști de unică folosință în școli, e bine să ne gândim la măștile textile''

Cele mai flagrante cazuri

  • Femeie de 61 de ani din județul Hunedoara, internată la spitalul Județean Deva, terapie intensivă, decedată în 23 martie, confirmarea de COVID 19 a venit cinci zile mai târziu, pe 28 martie. ( decesul 32, Grupul Comunicare Strategică)
  • Doi bărbați de 60 și 77 de ani din Ialomița, decedați la domiciliu în 25 martie, probele au fost recolatate la o zi după deces, iar confirmarea a venit după încă două zile. ( cazurile 36 și 37)
  • Femeie 75 de ani din Hunedoara, decedată în 26 martie la terapie intensivă în Spitalul Municipal Hunedoara. Probele pentru COVID au fost recolatate în 24 martie, dar rezultatele au venit la trei zile de la deces, în 29 martie. ( cazul 41)
  • Bărbat 82 de ani din Hunedoara, decedat în 25 martie la Spitalul Municipal Hunedoara, ATI. A fost testat chiar în ziua decesului, iar rezultatele cu venit peste 4 zile, în 29 martie. ( decesul 42)
  • Bărbat 72 de ani din Arad, decedat în 29 martie la Spitalul de Boli Infecțioase Arad. I s-au recoltat probe în 26 marie, dar confirmarea testului la COVID 19 a venit chiar în ziua decesului ( decesul 43)
  • Bărbat 74 de ani din județul Hunedoara, internat la Spitalul din Deva, secția oncologie. S-au recoltat probe chiar în ziua decesului, 27 martie, iar rezultatul a venit după 3 zile, în 30 martie. ( deces 49)
  • Femeie 60 de ani din Hunedoara, decedată în 29 martie la Spitalul Municipal Hunedoara. Probele au fost recoltate în 26 martie, dar rezultatele au venit după deces, în 30 martie. (deces 50)
  • Femeie de 81 de ani din județul Mehedinti, internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova, decedată în 30 martie. Probele au fost recoltate în 19 și 28 martie, iar rezultatele au venit în 29 martie. (deces 69)
  • Femeie de 64 de ani, din județul Suceava, decedată în 26 martie. I-au fost recoltate probe chiar în ziua decesului, iar confirmarea cu coronavirus a venit la 6 zile de la deces, pe 31 martie. ( deces 78)
  • Bărbat, 68 de ani, din județul Suceava, decedat pe 28 martie. I-au fost recoltate probe pe 25 martie, iar confirmarea de coronavirus a venit la 3 zile după deces, pe 31 martie. deces 75)
  • Femeie, 69 de ani, din județul Suceava, decedată pe 27 martie. I-au fost recoltate probe pe 25 martie, iar confirmarea infectării a venit la 4 zile după deces, pe 31 martie. ( deces 74)
  • Bărbat, de 62 de ani, din județul Suceava, decedat pe 25 martie. Probele au fost recoltate chiar în ziua decesului, iar rezultatele au venit 7 zile mai târziu, pe 31 martie. ( deces 73)
Alte articole:   26 mai 2020 În județul Brașov 697 de persoane au coronavirus. În total numărul îmbolnăvirilor este de 18.429
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.