Situația evoluției epidemiei la Brașov, 26 martie 2020

Situația evoluției epidemiei la Brașov, 26 martie 2020

COVID-19. În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 102 persoane se află în carantină, iar 1862 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu. Au ieșit din carantină 39 de persoane, iar din autoizolare 634, după expirarea perioadei de 14 zile.

■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, precum și asigurând paza locațiilor de carantinare.
Astfel, s-au efectuat 2.760 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu, cu mențiunea că, în multe cazuri, s-au efectuat verificări repetate la același domiciliu.
■ Pentru nerespectarea condițiilor autoizolării la domiciliu au fost aplicate trei amenzi, în valoare de 11.000 de lei, persoanele respective fiind plasate în carantină instituționalizată.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, îndeosebi ale celor privind restricțiile de circulație, polițiștii și jandarmii au aplicat 496 de sancțiuni în valoare de aproximativ 177.000 lei.
■ Direcția de Sănătate Publică Brașov a aplicat o amendă în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor speciale instituite în situații epidemiologice deosebite.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 12 convoaie auto care au tranzitat județul.
■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 81 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, aplicându-se două amenzi contravenționale pentru fapte de nature economică, în valoare de 20.000 de lei.
■ Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Alte articole:   9.04.2020 Brașov, 1 mort, 175 de persoane infectate. La nivel național sunt 5202 cazuri
Distribuie dacă îți place!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.