Șefa demisionară de la DSP Brașov minte! Unde ar putea să se ducă…

Șefa demisionară de la DSP Brașov minte! Unde ar putea să se ducă…

Demisia Ancăi Bertea de la Direcția de Săbătate Publică Brașov a indignat opinia publică nu doar din Brașov, ci din întreaga țară. Motivul invocat de aceasta este halucinant: jumătate din personalul DSP este în concediu. De ce nu a apelat la rechemearea acestora din concediu, conform prevederilor Codului Muncii și a faptului că există stare de urgență la în România, nu mai contează acum.

Scuza invocată, care nici măcar nu e scuză, este o minciună penibilă: iată care este situația în luna martie la DSP Brașov: Stat de funcții – 99 posturi, dintre care 83 ocupate. 1 persoană, îngrijire copil. Personal de specialitate: 51. În luna martie, 6 persoane au fost în concediu medical, dintre care 3 au revenit, astfel că în 25 martie mai erau doar 3 în concediu.

Practic, afirmatia directoarei ca jumatate dintre angajatii DSP ar fi in concediu o descalifica in fata propriilor subordonati, pe care îi jignește.

Interesant, însă, este modul cum a ajuns să fie numită în această funcție. Din septembrie anul trecut, aceasta a fost angajată la Direcția pentru Protecția Copilului, la sediul de pe strada Apullum. Cine făcea jocurile din Consiliul Județean pe partea de Direcția pentru Protecția Copilului? Șeful Comisiei de Sănătate Publică, nimeni altul decât Andrei Kadas, asociatul de afaceri al clanului de interlopi Alexa.

Alte articole:   Reprezentanții Patriarhiei au anunțat ce măsuri se vor lua de Paște și de Florii

Acum, de aici la șefia Direcției de Sănătate Publică, a fost numai un pas. Întrebările care se pun la această oră este cum a ajuns un fost consilier local PSD în fruntea DSP Brașov. A fost această numire interimară pe post făcută cu binecuvântarea PNL Brașov? Dacă da, își asumă PNL Brașov situația creată în plină epidemie de situația creată de Kadas? Același care a organizat, ca președinte de consilii de administrație, concursurile de manager la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov (ilegal!) și la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Manager în cazul din urmă, Ramona Ionescu, care și-a dat demisia după ce izbucnit criza de epidemie.

Dacă Bertea a fost numită pe post fără știința conducerii PNL Brașov, concluzia care rămâne este aceea că liberalilor de la centru li se fâlfâie de șefii de sub Tâmpa, care nu au niciun cuvânt de spus la nivel central.

Ce alterantive are Anca Bertea?

Cea mai la îndemână este aceea de a reveni pe spotul de consilier superior, că de aceea s-a făcut funcționar public, la Direcția Copilului Brașov. Sau, să primească un post similar la o altă instituție bugetară.

Pe de altă parte, poate să revină la profesia de bază, aceasta fiind medic stomatolog.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
  1. Bertea a fost nevasta lui Oprica. De aici a fost promovata de liberali.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.