PFA-urile vor beneficia de o indemnizaţie fixă pe perioada stării de urgenţă

PFA-urile vor beneficia de o indemnizaţie fixă pe perioada stării de urgenţă

Persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale sau familiale care şi-au întrerupt activitatea vor beneficia de o indemnizaţie fixă de 2.230 lei/lună, la nivelul unui salariu minim brut pe perioada stării de urgenţă.

Într-o postare pe Facebook, şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, susţine că în Ordonanţa de urgenţă 30/2020 este prevăzută categoria de beneficiari denumită „alţi profesionişti” care se referă, de fapt, la cei care lucrează cu alte forme de angajare decât contractul individual de muncă.

„Am promis măsuri de sprijin economic pentru cei afectaţi de criza COVID-19 şi ne ţinem de cuvânt. Nu lăsăm pe nimeni în urmă, inclusiv PFA-urile şi întreprinderile individuale sau familiale, indiferent dacă au contribuit sau nu la fondul de şomaj. Pentru alte forme de angajare decât contractul individual de muncă, am prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă 30/2020 categoria de beneficiari «alţi profesionişti» care, dacă şi-au întrerupt activitatea comercială pe perioada stării de urgenţă, vor primi o indemnizaţie fixă la nivelul unui salariu minim brut pe economie“, a scris Ionel Dancă, şeful cancelariei prim-ministrului, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El afirmă că indemnizaţia poate fi primită indiferent dacă aceştia au contribuit sau nu la fondul de şomaj.

Ionel Dancă menţionează că guvernul va veni cu noi reglementări pentru toate categoriile de întreprinderi şi activităţi profesionale: întreprinderi mari, activităţi culturale, sportive, ONG-uri afectate de impunerea stării de urgenţă, potrivit Europa FM.

Alte articole:   Este compromis Spitalul Județean Brașov? Se încearcă mușamalizarea situației? Va fi scos negativ „mortul”?

Guvernul a venit deja în sprijinul companiilor cu nişte măsuri prevăzute în ordonanţele de urgenţă publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.

Distribuie dacă îți place!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.