
Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit din nou public luni, într-o conferinţă de presă începând cu ora 14:00, pentru a se adresa românilor. Şeful statului le-a transmis acestora un nou mesaj legat de starea de urgenţă.
Ultima Oră
- 14:37Industria de retail din România, pe marginea prăpastiei: O problemă de supravieţuire
- 14:17Breaking News! Măsuri noi dispuse de ministrul de Interne. Ce se va întâmpla în spitale
- 14:15Iohannis, mesaj pentru toți pensionarii din România! Ce le-a transmis președintele
- 14:10Alertă! Un nou deces din cauza COVID-19, în România
- 14:08ANPC, controale amănunțite în supermarket-uri, pentru prevenirea răspândirii coronavirus
- 14:00Sute de mii de salariaţi din România vor lucra de acasă cel puţin două luni
- 13:53Atenție maximă! Cum vă puteți infecta cel mai ușor cu coronavirus fără să vă dați seama
- 13:48Curs Valutar 23 martie. Leul câștigă teren în fața monedei europene. La cât a ajuns euro
Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat românilor într-o conferinţă care a avut loc luni, 23 martie.
„Țara noastră se confruntă cu situația tragică a primelor decese. Sunt cu sufletul alături de familiile îndoliate și le transmit condoleanțe.
Dragi pensionari! Limitați orice deplasare în afară domiciliului!
Noul coronavirus are o particularitate aparte și poate și mai letal pentru persoanele în vârstă față de cele tinere. Majoritatea covârsşitoare a deceselor s-au înregistrat în rândul persoanelor care au peste 65 de ani.
Dragi pensionari! Nu vă expuneți inutil unui risc uriaș. Limitați orice deplasare în afară domiciliului, în afară cele obligatorii.
A-i proteja pe cei dragi înseamnă să stați departe de ei
Să avem așadar în aceste zile mare grijă de părinții și bunii noștri, dar de la distanță. Trăim momente de cumpăna în aceste zile, pe care nu le credeam posibile.
Acum este momentul să fim puternici și solidari! Depinde de noi, de modul în care alegem să ne respectăm și să-i respectăm pe ceilalți, modul în care vom trece peste această criză, care nu afectează doar România.
Stând acasă, îi ajutăm pe medicii noștri
Adevărata forță a unei națiuni este capacitatea de a avea grijă unii de alții, de a nu abandona pe nimeni. Procedând responsabil, respectând regulile autorităților, câștigăm timp prețios. Stând acasă, îi ajutăm pe medicii noștri să acorde asistenţă celor care au cu adevărat nevoie de îngrijire.
Fiecare zi prin care, prin comportamentul și atitudinea noastră, am contribuit la limitarea răspândirii infecție, este o zi mai aproape de cea în care vom relua activitățile normale.
În aceste momente, sunt reprobabile încercările unor politicieni de a folosi coronavirusul în bătălia electorală. Asta denotă un cinism înfiorător!
Toți cetățenii români, sănătoși sau bolnavi, au dreptul la protecție din partea statului român. Împreună cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii, evaluăm permanent evoluția. Măsurile au fost până acum luate gradual.
Un nou pachet care să rezolve problemele şi mai multor categorii de întreprinzători şi oameni de afaceri
Vom continua să-i ajutăm pe toți cei afectați de această criză. Măsurilor sociale şi economice adoptare zilele trecute li se va adaugă un nou pachet care să rezolve problemele şi mai multor categorii de întreprinzători şi oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăți.
Nu este un secret pentru nimeni care era starea economiei româneşti înainte de izbucnirea acestei epidemii. Nu este de departe momentul pentru a căuta un țap ispășitor pentru lungul șir de decizii greșite din trecut.
Toate resursele, inclusiv cele obținute de la Uniunea Europeană, sunt puse în slujba sănătăţii românilor și a ajutării firmelor și angajaților care trec în aceste zile prin momente dramatice.
Eu cred în noi, românii, în forță noastră interioară și știu că uniți putem răzbi și de această dată, așa cum am făcut de nenumărate ori în trecut!”, sunt o parte din declaraţiile făcute de şeful statului.