Vremea se răceşte semnificativ în următoarele zile. ANM anunță și ninsori

Vremea se răceşte semnificativ în următoarele zile. ANM anunță și ninsori

Vremea se va răci în întreaga ţară începând de duminică, după care, spre sfârşitul săptămânii viitoare se va încălzi uşor.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de astăzi, 21 martie vremea se menține frumoasă, în cea mai mare parte a țării, însă în cursul după-amiezii pe alocuri vor fi averse de ploaie, însoţite izolat de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar valorile termice vor marca o scădere.

Spre noapte precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Maramureș, Transilvania, Crișana și Moldova. În Carpații Orientali se va depune strat consistent de zăpadă.

De duminică, va ninge, vor fi lapoviță și vânt puternic în întreaga țară, iar temperature va fi cu până la 10 grade Celsius mai puțin față de ziua de sâmbătă.

Vor fi precipitații mixte, lapoviță și ninsoare în nord, centru și nord-est.

„Este aşteptată o răcire semnificativă, astfel încât pe 23 martie media temperaturilor maxime va fi de 3 grade, iar apoi valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, urmând să atingă o valoare medie de 10 grade la finalul săptămânii. Din 21 martie, temperaturile minime îmcep să scadă, ajungând spre -8 grade pe 23 martie, după care media temperaturilor minime va creşte treptat, spre -2 grade la finalul săptămânii. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere, dar acestea vor fi în general slabe cantitativ, exceptând zilele de 21 şi 22 martie, când pot fi mai însemnate”, spun meteorologii.

Luni vor fi precipitații mixte în sud, sud-est, iar în restul țării vor predomina ninsorile.

Alte articole:   Sfaturi medicale pentru vacanţa de vară din partea medicilor pediatri

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.