Brașovul, locul 4 la nivel național la numărul de clădiri verzi

Brașovul, locul 4 la nivel național la numărul de clădiri verzi

Peste 250 de clădiri din România au fost certificate ca fiind clădiri verzi, iar cele mai multe dintre ele, respectiv 75%, se află în Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă BuildGreen. Capitala este urmată de către Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov.

„Implementarea normelor de dezvoltare sustenabilă a devenit deja o practică generalizată pe piaţa imobiliară din România. Deja avem clădiri de birouri cu sisteme sofisticate prin care se reduc consumurile de energie şi este crescut confortul ocupanţilor, clădiri proiectate pentru a obţine nivelurile maximale de certificare sustenabilă, o deschidere mai mare pentru certificări verzi din partea dezvoltatorilor de proiecte rezidenţiale şi prima fabrică certificată sustenabilă. Pe de altă parte, peste 95% din clădirile din sectorul public şi inaugurate anterior anului 2010 necesită renovări şi îmbunătăţiri, deci sunt în continuare multe de făcut”, afirmă Răzvan Nica, managing direct BuildGreen, citat în comunicat.

BuildGreen a fost implicată în 2019 în certificarea a peste 20 de proiecte imobiliare.

Anul 2019 a adus primele certificări sustenabile BREEAM Outstanding, cele mai ridicat nivel pe plan global, obţinute de două magazine Lidl şi Penny Market, amplasate în Bucureşti şi Otopeni. De asemenea, proiectul de birouri Bucharest Business Garden, dezvoltat de către Vastint, a obţinut cel mai ridicat nivel de certificare pe schema americană LEED.

Alte articole:   ÎN DIRECT Conferință de presă la PSD Brașov

Datele BuildGreen arată că proiectele imobiliare care obţin un nivel ridicat de certificare sustenabilă vor înregistra un beneficiu dat de eficienţa energetică de 25% – 35% în medie, confortul şi productivitatea angajaţilor fiind de asemenea mai ridicate.

Sursele alternative de energie, precum pompele geotermale sau panourile solare, faţadele inteligente care includ sisteme de umbrire sofisticate menite să reducă consumurile de energie, dar şi să îmbunătăţească confortul angajaţilor, sistemele inteligente de încălzire şi iluminare, în funcţie de gradul de ocupare al clădirilor, şi staţiile de încărcare pentru autovehiculele electrice reprezintă doar câteva dintre soluţiile tehnice implementate de către dezvoltatori.

„Sustenabilitatea este din ce în ce mai răspândită pe segmentul comercial al pieţei imobiliare. Normele specifice au ajuns o practică şi pe segmentul logistic, sperăm să avem tot mai multe fabrici noi ultra-moderne, cu consumuri reduse de energie şi implicit o amprentă de carbon mai mică. iar în viitor vom vedea tot mai multe proiecte rezidenţiale certificate verde. Normele UE 2020, prin care toate proiectele nou construite vor trebui să aibă un nivel ridicat de eficienţă energetică, vor impulsiona de asemenea dezvoltatorii să implementeze soluţii tehnice moderne, menite să aducă performanţe energetice ridicate”, a adăugat Răzvan Nica.

BuildGreen a fost implicată până în prezent în certificarea sustenabilă a peste 200 de clădiri şi proiecte imobiliare, cu o suprafaţă totală de peste cinci milioane de metri pătraţi şi o valoare investiţională de peste 8 miliarde de euro.

Alte articole:   Trei străzi din Brașov rămân astăzi fără curent electric
Distribuie dacă îți place!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.