blog-logo

Accident de muncă la Ghimbav. O femeie a căzut într-un bazin și a murit

Accident de muncă la Ghimbav. O femeie a căzut într-un bazin și a murit

Lucrători din cadrul Poliției Orașului Ghimbav efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, ”nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă” și ”ucidere din culpă”.

,,În fapt, la data de 10 februarie a.c., o femeie în vârstă de 62 ani, angajată în calitate de laborantă la o societate comercială din orașul Ghimbav, județul Brașov, aflată în timpul programului de lucru, în timp ce ridica probe de apă din bazinul cu apă uzată, s-a dezechilibrat și a căzut în bazinul cu adâncime de 3,90 metri.

Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul persoanei, cadavrul acesteia fiind ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Cu privire la acest incident au fost anunțați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.