blog-logo

VIDEO Tragedie la Brașov! Tată și copil, căzuți de la etajul 10 al unui bloc de pe strada Carpaților

VIDEO Tragedie la Brașov! Tată și copil, căzuți de la etajul 10 al unui bloc de pe strada Carpaților

Două persoane au căzut, în această dimineață, de la etajul 10 al unui bloc (Sunnyville) situat pe strada Carpaților din municipiul Brașov.

Udpate ora 8.37 „Un bărbat, în vârstă de 37 ani, împreună cu fiica sa, în vârstă de 3 luni și jumătate, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc situat pe str. Carpaților din municipiul Brașov. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii incidentului”, declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, scms. Alina Maria Ivan.

Update ora 08.14: Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viata, iar ambele persoane au decedat.

Alte articole:   Părinții vaccinați care au copii mai mari de 7 ani diagnosticați cu COVID nu pot primi concediu plătit

Update ora 08.05: două persoane, tată și copil, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc d epe strada Carpaților. Ambele persoane sunt inconștiente.

S-au deplasat la fața locului un echipaj S.M.U.R.D. și un o ambulanță S.A.J.

Știrea inițială

O persoană a căzut, în această dimineață, de la etajul unui bloc situat pe strada Carpaților din municipiul Brașov. Incidentul a fost anunțat în urmă cu câteva momente prin apel la 112.

Potrivit primelor informații, o persoană s-ar fi precipitat de la etajul unui imobil situat pe str. Carpaților.

Distribuie dacă îți place!
  1. O nebunie. Incerc sa mi imaginez ce a gandit omul ala in cele 3 secunde cat a cazut de la etajyl 10 ……. bietul copil

    Reply
  2. Viata in ghetoul urban brasov duce la depresie! Cazurile astea extreme se intampla frecvent in bv!
    Un oras distrus de o mafie imobiliara, care a facut ca viata omului de rand sa devina un adevarat cosmar! O mafie de sus pana jos, mafia gunoaielor incinerata care ne ucide copiii, mafia imobiliara care ne jupoaie cu preturi exorbitante, cu chirii asemenea! Mafia constructiilor, mafia terenurilor, mafia din institutiile statului, mafia moldoveneasca a adus haos si depresie in brasov!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.