
La invitația viceprimarului Costel Mihai, ambasadorul Confederației Elvețiene la București, Arthur Mattli, va participa la Ziua Colegiului de Informatică „Grigore Moisil“
Viceprimarul municipiului Brașov, Costel Mihai, i-a transmis azi Ambasadorului Confederației Elvețiene la București, Excelenței Sale, dl. Arthur Mattli, invitația de a participa la Ziua Colegiului de Informatică „Grigore Moisil“, unitate de învățământ a cărei modernizare și eficientizare energetică a fost susținută financiar din fonduri elvețiene, în ultimul an. Ziua Colegiului de Informatică „Grigore Moisil“ va fi sărbătorită la data de 31 ianuarie 2019, în prezența elevilor, a profesorilor și a oficialităților locale din administrație și din învățământ.
„Excelența Sa, domnul ambasador Arthur Mattli, și-a arătat dorința, încă de anul trecut, de a vizita Colegiul de Informatică Grigore Moisil, atunci când toate lucrările vor fi finalizate, iar Ziua școlii este ocazia perfectă. Domnia sa a mai venit la Brașov, însă a văzut clădirile doar în șantier. Noua față a colegiului se datorează, în mare parte, sprijinului pe care l-am primit din partea partenerilor noștri elvețieni, care în ciuda dificultăților pe care le-am avut cu constructorii ce nu și-au respectat termenele stabilite, ne-au sprjinit și s-au arătat deschiși să ne susțină proiectul, până la finalul contractului. Am avut un parteneriat corect, de bună credință în ambele sensuri, ceea ce ne-a ajutat să ducem investiția la capăt, iar acum este momentul să ne bucurăm împreună de aceast lucru. Excelența Sa, domnul Arthur Mattli, a devenit deja un prieten al Brașovului și sunt convins că pe viitor ne va sprijini și cu alte proiecte finanțate din fonduri elvețiene, așa cum a făcut-o, în acest ciclu bugetar, cu cele de eficientizare energetică de la Colegiul de Informatică, Școala gimnazială nr. 4 și de la SPLT“, a declarat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.