Un individ și-a violat fata minoră și a traficat-o sexual pentru 200 de lei unui italian

Un individ și-a violat fata minoră și a traficat-o sexual pentru 200 de lei unui italian

Condamnat iniţial pentru trafic de minori, dar achitat pentru viol după ce fiica sa şi-a retras acuzaţiile, un bărbat din judeţul Braşov a fost condamnat la apel şi pentru cea de-a doua infracţiune.

Individul, tată a şapte copii, are de ispăşit 10 ani de puşcărie. Vasile Pădure, tatăl incestuos, a început abuzurile asupra fiicei sale pe când copila avea doar 12 ani, într-o parcare dintre localităţile Ticuşul Nou şi Dăişoara, unde individul a profitat de lipsa de apărarea a fetei şi violat-o.

Doi ani mai târziu, în 2016, când cei doi s-au intâlnit cu o prietenă a copilei, minoră şi ea, care le-a povestit că are probleme cu familia, individul a invitat-o pe aceasta să stea cu familia lui. 

Atunci i-a încolţit ideea că ar putea face bani de pe urma celor două fete. Ţinea la vremea aceea legătura cu un cetăţean italian Massimo B., care locuia în comuna Dăişoara, căruia îi vindea diverse obiecte. Italianul îi oferea lui Vasile Pădure servicii de transport cu maşina personală, pe care acesta din urmă le plătea, potrivit propriilor declaraţii, cu alocaţiile copiilor. Vasile Pădure a început să-şi rotunjească veniturile ducându-le cu forţa pe cele două fete la italian.

„După ce au fost agresate de inculpat în acest scop, cele două (…) l-au însoţit la domiciliul italianului, unde acesta era singur şi îi aştepta, cele două întreţinând relaţii sexuale forţate cu italianul, inculpatul primind suma de 200 de lei de la acesta din urmă”, se arată în considerentele deciziei penale (www.rolii.ro) pronunţate de Curtea de Apel Braşov.

Era doar începutul traficării fetelor, pentru că bărbatul le-a dus mai apoi pe fete la un han din Braşov, acolo unde italianul şi un alt bărbat, cunoştinţă a tatălui, închiriaseră două camere (datele înregistrate la recepţie au constituit, ulterior, probe în instanţă).

Alte articole:   13 august 2020 - 58 de cazuri noi confirmate la testele COVID 19

Fiica lui Vasile Pădure a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu italianul, iar prietena fetei, cu celălalt bărbat. Ororile la care au fost supuse copilele au continuat. Potrivit declaraţiilor fiicei, când fata se impotrivea, italianul îl chema pe tată să-şi bată copila după care o abuza, iar de bătăi a avut parte şi prietena fetei.

I-a spus italianului să „facă o tură” cu fiica sa

Un episod relatat de fiica traficată dezvăluie detalii cutremurătoare. În timp ce italianul îi transporta pe tată şi fiică la Braşov, pentru întocmirea dosarului de handicap al fratelui fetei, părintele i-a cerut copilei să rămână în maşină.

„I-a spus cetăţeanului italian să «facă o tură» cu ea şi la final să îi dea banii”, se mai arată în considerentele deciziei citate. Italianul a violat-o pe bancheta din spate, la câţiva metri de locul în care se aflau ceilalţi membri ai familiei. Faptele s-au repetat, iar individul a ajuns să le exploateze sexual pe fete contra unor sume derizorii.

Alte articole:   Florin Cîțu: Gata cu drumurile la ANAF. Doar clickuri

În cele din urmă, fiica a reuşit să fugă de acasă şi s-a dus la poliţie unde a mărturisit că a fost abuzată sexual de patru ori de tatăl său care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale şi cu alte persoane. În apărarea sa, individul le-a spus anchetatorilor că a încercat să facă posibilă o relaţie între fiica sa şi italian, pentru a-i asigura acesteia un viitor bun.

Fata şi-a retras între timp acuzaţiile de viol la adresa tatălui, iar prima instanţă l-a achitat pentru viol, condamnându-l, anul trecut, la 8 ani de închisoare doar pentru trafic de minori.

Şi individul şi Parchetul au făcut apel, iar Curtea de Apel Braşov a rejudecat cazul, a considerat că fiica şi-a retras plângerea la presiunea tatălui şi, o jumătate de ani mai târziu, l-a condamnat pe individ şi pentru viol (6 ani de închisoare), din coroborarea pedepselor rezultând 10 ani de închisoare, pedeapsă în curs de executare la această dată.

Alte articole:   Primăria Brașov va distribui gratuit măști de protecție. Cine sunt brașovenii care le vor primi?
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate