blog-logo

Cu grinzile metalice furate în căruță, au încercat să scape de polițiști

Cu grinzile metalice furate în căruță, au încercat să scape de polițiști

Doi bărbați din localitatea Cincu, județul Brașov, s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși în timp ce se deplasau cu căruța plină de grinzi metalice furate. Mai mult, aceștia au încercat să scape de oamenii legii.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt”, după ce doi bărbați din Cincu au fost prinși, miercuri, cu mai multe grinzi metalice în căruță.

Oamenii legii au efectuat semnal de oprire atelajului hipo, care se deplasa pe DJ 105A, pe raza localității Cincu.

Întrucât conducătorul atelajului nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, reușindu-se imobilizarea în scurt timp.

Alte articole:   O nouă tranșă de vaccin gripal, distribuită de MS către DSP-uri

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în atelaj erau doi bărbați, cu vârste de 23, respectiv 58 ani din localitatea Cincu, județul Brașov, care transportau mai multe grinzi metalice de diferite mărimi, pe care le-ar fi sustras dintr-o clădire dezafectată.

În baza probatoriorului administrat, bărbatul de 58 ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Alte articole:   Coronavirusul ar putea declanșa diabetul la persoanele sănătoase

Foto: arhiva/observatoruldeph.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.