Judeţul Braşov, locul 4 în clasamentul pe ţară la volumul exporturilor

Judeţul Braşov, locul 4 în clasamentul pe ţară la volumul exporturilor

Balanţa comercială în ceea ce privește importurile (CIF) și exporturile (FOB) la nivelul județului Brașov, a fost pozitivă în luna septembrie 2019, iar în primele zece luni ale anului trecut s-a înregistrat un un excedent comercial FOB-CIF de peste 220 de mii de euro. Astfel, județul nostru domină Regiunea Centru și se află între primele locuri la nivel național.

În perioada ianuarie – septembrie 2019 exporturile FOB realizate au fost de 2.667.715 mii euro, iar importurile CIF au fost de 2.443.912 mii euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2018 au scăzut exporturile cu 0,1%, respectiv importurile au crescut cu 2,8%.

Astfel, s-a înregistrat un excedent comercial FOB-CIF de 223.803 mii euro, însă cu aproape 70 de mii de euro mai mic față de aceeaşi perioada a anului 2018, când excedentul comercial a fost 292.795 mii euro.

În cadrul Regiunii Centru, în clasamentul judeţelor referitor la volumul exportului, judeţul Braşov a ocupat locul I, cu o pondere de 32,8%. Locul II îi revine judeţului Sibiu cu o pondere de 29,1% şi este urmat de judeţele: Alba (23,3%), Mureş (9,2%), Covasna (2,8%), Harghita (2,8%).

Din punct de vedere al volumului importului, judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru cu o pondere de 32,5%. Locul II în acest clasament îl ocupă judeţul Sibiu cu un procent de 24,3%. Următoarele judeţe în acest clasament sunt: Alba (21,7%), Mureş (14,0%), Harghita (4,6%) şi Covasna (2,9%).

Alte articole:   Trei străzi din Brașov rămân astăzi fără curent electric

Având în vedere cifrele prezentate mai sus, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 4 referitor la volumul exporturilor (realizând 5,1% din exporturile la nivel naţional), după: Bucureşti (17,2%), Timiş (10,7%), Argeş (9,0%), arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov.

Referitor la volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 7 (realizând 3,8% din importurile la nivel naţional), după: Bucureşti (30,4%), Ilfov (8,5%), Timiş (7,5%), Argeş (5,5%), Prahova (4,3%), Constanţa (3,9%).

Ce și unde exportă firmele din județ

Ponderea principală în structura pe produse a exporturilor din judeţul Braşov o deţin maşinile, aparatele şi echipamentele electrice; aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (39,0%) şi mijloacele de transport (27,6%).

Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost: Germania(39,0%), Italia(7,1%), Franţa(6,5%), Polonia(5,6%), Spania(5,5%), Slovacia(3,3%), Marea Britanie(3,2%), Ungaria(3,09%), Turcia(3,08%), Belgia(3,07%).

La import ponderea principală în structura pe produse o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice; aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (32,4%) urmate de metale comune şi articole din acestea (18,8%) şi materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (10,3%).

Pe fluxul de importuri, principalii parteneri comerciali ai judeţului Braşov au fost: Germania(38,0%), Italia(10,7%), Franţa(6,6%), China(4,6%), Polonia(3,5%), Marea Britanie(3,45%), Ungaria(3,35%), Cehia (3,1%), Olanda(3,0%), Spania(2,8%).

Alte articole:   O nouă etapă de montare a limitatoarelor de viteză la trecerile de pietoni

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 2.372.670 mii euro la expedieri şi 2.095.370 mii euro la introduceri, reprezentând 88,9% din total exporturi şi 85,7% din total importuri.

Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2018 valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri la expedieri a crescut cu 1,1%, respectiv la introduceri a crescut cu 2,3%.

În luna septembrie 2019, exporturile (FOB) au însumat 310.589 mii euro, iar importurile (CIF) au însumat 277.368 mii euro. Comparativ cu luna septembrie 2018, exporturile au crescut cu 6,0%, repectiv importurile au crescut cu 6,6%, iar faţă de luna august 2019, exporturile în luna septembrie 2019 au crescut cu 15,8%, respectiv importurile au crescut cu 12,0%. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi în septembrie 2019 a fost de 112,0%.

S-a înregistrat un excedent comercial FOB-CIF de 33.221 mii euro.

Deficit comercial de peste 12 milioane de euro, la nivel național

În perioada ianuarie – septembrie 2019 la nivel naţional, s-au realizat exporturi în valoare de 51.847.380 mii euro şi importuri în valoare de 63.901.706 mii euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2018 exporturile au crescut cu 2,0%, iar importurile au crescut cu 5,1%.

În perioada ianuarie – septembrie 2019 s-a înregistrat un deficit comercial de 12.054.326 mii euro, cu peste 2 milioane de euro față de perioada ianuarie – septembrie 2018, când  s-a înregistrat un deficit comercial de 9.955.846 mii euro.

Alte articole:   Ce măsuri ia Primăria pentru limitarea accidentelor de la Meşota
Distribuie dacă îți place!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.