blog-logo

Cum arată noile troleibuze poloneze care vor circula pe străzile din Brașov (Foto)

Cum arată noile troleibuze poloneze care vor circula pe străzile din Brașov (Foto)

Polonezii de la Solaris, care au câștigat licitația pentru cele 26 de troleibuze noi ce ar trebui să ajungă în vară la Brașov, au început producţia acestora. Imagini din fabrica din Polonia cu un model de troleibuz de culoare verde şi în lungime de 18 metri, destinat oraşului de sub Tâmpa au apărut pe Facebook.

Un troleibuz polonez destinat Braşovului apare într-un video pe Facebook despre fabricarea noilor autobuze electrice pentru Varşovia din uzina Solaris, după cum au remarcat pasionaţii de infrastructură de la Metrou Uşor şi SkyscraperCity, informează economica.net.

Cele 26 de troleibuze „Solaris Trollino 18”, articulate, vor avea culoarea verde, la fel ca cele care circulă acum prin oraș.

Alte articole:   Gabi Stan, în conducerea SR Braşov

Acestea vor fi dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite vehiculelor să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară.

Troleibuzele vor fi utilizate pe liniile de transport 1, 2, 6 și 31 din municipiu.

Noile troleibuze produse de Uzina Solaris din Polonia ar trebui să ajungă la Brașov până în luna iulie 2020.

Licitaţia pentru achiziţia celor 26 de troleibuze noi destinate oraşului Braşov a fost lansată în octombrie 2018 de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), iar la începutul lunii iulie 2019 a fost semnat contractul de furnizare.

Alte articole:   Dracula Trophy, câștigat de lungmetrajul spaniol „Amigo”

Achiziția troleibuzelor electrice este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

Foto: economica.net

Distribuie dacă îți place!
  1. Nu arata rau, sa speram ca vor fi si bune.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.