„Igloo Village” ia locul Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac

„Igloo Village” ia locul Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac

Pentru prima oară în ultimii 15 ani, condițiile meteorologice nefavorabile nu au permis ridicarea celebrului Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, astfel că reprezentanții ineditului hotel au anunțat că această construcție va fi înlocuită cu „Igloo Village”.

În mod normal, Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac trebuia să fie finalizat înaintea Crăciunului, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile, construcția acestuia a fost amânată pentru luna ianuarie. Acum, pentru că în continuare, vremea nu permite construirea celebrului hotel, reprezentanții acestuia au hotărât să-l înlocuiască cu „Igloo Village”.

„Igloo Village” va fi un ansamblu format din 4 igluri unite între ele prin culoare săpate în zăpadă

Trei compartimente vor fi destinate cazării oaspeţilor, fiecare dintre acestea cuprinzând câte două camere cu pat dublu. Va fi și un compartiment central, ce va face conexiunea cu fiecare corp destinat cazării, unde va fi amenajat restaurantul şi barul. Aici vizitatorii vor putea servi mâncare și băuturi din vase tot din gheață.

Iglurile și restaurantul vor fi decorate cu sculpturi din zăpadă cu tema „Fantezie Subacvatică”.

 „Ne dorim ca proiectul „Igloo Village“  să atragă în continuare un număr mare de turiști la Bâlea Lac și să contribuie la promovarea țării noastre așa cum a făcut-o și Hotelul de gheață. Ne pare rău că iarna aceasta nu l-am putut construi, așa cum i-am obișnuit pe români în ultimii 15 ani, dar sperăm că iarna viitoare vremea ne va permite să continuăm acest proiect care a atras în România mii de turiști străini”, a declarat pentru Ora de Sibiu, Arnold Klingeis, managerul Igloo Village.

Lucrările vor începe săptămâna viitoare și se vor încheia în cel mult două săptămâni, astfel ca până la sfârșitul lunii ianuarie, turiștii să se poată caza în igluri.

Alte articole:   Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2020 la Brașov

Pe de altă parte, Biserica de Gheață a fost și ea amânată deocamdată. Dacă în viitorul apropiat condițiile meteorologice vor fi prielnice, ineditul lăcaș de cult ar putea fi construit în luna februarie.

Foto: hotelofice.ro

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap