blog-logo

Urșii văzuți în zona pârtiei Clăbucet din Predeal vor fi relocați în județul Bihor

Urșii văzuți în zona pârtiei Clăbucet din Predeal vor fi relocați în județul Bihor

Cei doi urși, care și-au făcut apariția zilele trecute, în zona pârtiei Clăbucet din Predeal, vor fi relocați în județul Bihor. Ministerul Mediului a aprobat mutarea celor doi urși, un pui și un exemplar adult.

În primele zile din 2020, prezența urșilor în zona pârtiei Clăbucet din Predeal, a fost semnalată aproape zilnic. Cei doi urși și-au făcut un obicei din a se plimba în zonă, chiar la câțiva metri de turiști.

În urma situației generate de apariția urșilorm autoritățile brașovene au cerut Ministerului Mediului aprobare pentru relocarea acestora.

Instituția Prefectului județul Brașov a convocat o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență și a propus ministerului de resort, inițial, relocarea puiului de urs și recoltarea ursoaicei (cum se credea inițial – n.r.), aceasta neavând legătură cu ursul cel mic.

Alte articole:   România riscă noi sancţiuni din partea Uniunii Europene din cauza gropilor de gunoi neconforme. Brașovul, pe lista neagră

Autoritățile brașovene au început demersurile la minister încă din 5 ianuarie, după câteva zile în care urșii au tot apărut pe pârtie.

Potrivit directorul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Ciprian Băncilă, Ministerul Mediului a aprobat în 7 ianuarie, mutarea animalelor .

„După ce a fost aprobată relocarea de către minister, am emis și noi avizul. Cele două exemplare, un mascul și un pui, vor fi mutate de către Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt într-o pădure din județul Bihor”, a explicat Băncilă. 

Reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor au identificat un fond cinegetic în judeţul Bihor, care este dispus să preia ambele exemplare.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.