Un BMW s-a făcut scrum, pe Bulevardul Gării. Focul a cuprins și un alt autoturism (Foto)

Un BMW s-a făcut scrum, pe Bulevardul Gării. Focul a cuprins și un alt autoturism (Foto)

O mașină a luat foc, duminică dimineața, pe Bulevardul Gării, din Brașov. Autoturismul se afla într-o parcare situată în apropierea Sălii Sporturilor, iar flăcările s-au extins și la alt autovehicul.

Autoturismul marca BMW, cu numere de Brașov, se afla într-o parcare situată între blocul cu numărul 17 și Sala Sporturilor.

Deşi era staţionat, autoturismul a fost cuprins de flăcări, iar în jurul orei 3.00, incendiul a fost anunţat prin apelarea numărului de urgenţă 112.

Focul s-a extins la celelalte autoturisme parcate, iar flăcările au distrus un autovehicul Opel, înmatriculat în București.

Oamenii care aveau mașinile parcate lângă autoturismul cuprins de flăcări au eliberat zona pentru a evita extinderea incendiului.

Alte articole:   Percheziții, în această dimineață, la spărgătorii de locuințe din Brașov!

La fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă.

 „La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 03.20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați prin apelul unic 112 cu privire la faptul că, pe b-dul Gării din mun. Brașov, se manifestă un incendiu la două autovehicule. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

Din fericire evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.

Alte articole:   Produs alimentar, periculos pentru sănătate, scos de pe piață de Carrefour și la Brașov

Foto: Raluca Fazekas-Olteanu

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate