blog-logo

Braşovul, promovat în Serbia ca alternativă la staţiunile austriece de schi

Braşovul, promovat în Serbia ca alternativă la staţiunile austriece de schi

Braşovul rămâne printre cele mai vizitate şi atractive judeţe din România. Orașul de la poalele Tâmpei și împrejurimile vor fi promovate în Serbia, printr-un film ce va prezenta toate atracţiile turistice din zonă.

Braşovul va fi promovat ca destinaţie turistică pe postul public de televiziune din Serbia, după sărbătorile de iarnă, ca alternativă la staţiunile austriece de schi, a declarat marţi, viceprimarul braşovean Mihai Costel.

Potrivit acestuia, o echipă de jurnalişti sârbi au filmat, la sfârşitul săptămânii trecute, imagini în Poiana Braşov, pentru un material despre turismul din România.

“Sunt interesaţi de Braşov ca şi destinaţie turistică de iarnă. Au vizitat pârtiile de schi, şi chiar dacă vremea a fost favorabilă şi anul acesta nu s-a deschis deocamdată sezonul, au fost impresionaţi de domeniul schiabil din Poiană, de faptul că dorim să-l dezvoltăm. Au filmat partea de accesibilitate, de mobilitate, dar au fost interesaţi şi de obiectivele istorice ale Braşovului, au fost impresionaţi de Biserica Neagră, de strada Sforii, de Piaţa Sfatului. Vor reveni săptămâna viitoare pentru a încheia acest material, care se va da pe postul public de televiziune la o oră de mare audienţă, în prima zi după Anul nou”, a spus Mihai Costel. 

Conform acestuia, iniţiativa a venit din partea sârbească, mai exact de la preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Serbiei, pe care l-a cunoscut cu prilejul unei vizite în această ţară, notează Agerpres.

“Avem prea puţini vizitatori din vecinătăţi şi dumnealor au spus că ar fi o destinaţie foarte bună pentru schi, ar putea o alternativă pentru Austria, nu au fost speriaţi de preţuri, au spus că sunt rentabile. Solicitarea mi-a venit mie personal, din partea preşedintelui CCI din Serbia, pe care l-am cunoscut în cursul unei vizite în această ţară. M-a contactat în urmă cu trei săptămâni şi mi-a spus că este o destinaţie pe care vor s-o promoveze în virtutea viitoarelor parteneriate”, a menţionat viceprimarul.

Potrivit acestuia, echipa jurnaliştilor sârbi „a fost încântată să descopere şi Târgul de Crăciun, împreună cu obiectivele turistice din apropiere”.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Toanchină îi cere lui Iohannis să nu mai fie spectator și să aducă la normalitate guvernarea pe care a impus-o

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate