Carnavalul ,,Fulg de nea”, astăzi, la Brașov

Carnavalul ,,Fulg de nea”, astăzi, la Brașov

Direcția de Asistență Socială Brașov și Primăria Municipiului Brașov organizează marți, 10 decembrie 2019, începând cu ora 14.00, la Pensiunea Floarea Soarelui, din Brașov, Carnavalul intitulat ,,Fulg de nea”.

,,Evenimentul este dedicat copiilor și tinerilor cu dizabilități din municipiul Brașov.
Peste 200 de participanți sunt așteptați la carnaval, iar în așteptarea moșului în jurul bradului vom colinda, vom intra în atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă amintindu-ne tradițiile și obiceiurile strămoșești și ne vom antrena în diverse activități interactiv-distractive.


În fiecare an ne bucurăm să avem alături invitați speciali, iar acum suntem gazde pentru Comunitatea Elenă Brașov, Grupa Puișorii a Grădiniței cu program prelungit nr. 5 Brașov, interpreta de muzică populară Anuța Săgneanca, precum și Daniela Vârlan. Momente magice vor oferi cei de la Clubul Oaki, iar sponsorii generoși au umplut sacul Moșului cu daruri pentru toți invitații.
Carnavalul “Fulg de nea” încheie seria evenimentelor dedicate în anul 2019 acestei categorii sociale.


Dacă „Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!” are ca scop dezvoltarea încrederii în forțele proprii, creativitatea și spiritul de echipă care să contribuie la maximizarea potențialului, respectiv la creșterea autonomiei personale și a stimei de sine a copiilor și tinerilor cu dizabilități, prin ,,O viață fără bariere” ne dorim să maximizăm potențialul copiilor și tinerilor cu dizabilități și să contribuim la depășirea limitelor personale, la diminuarea barierelor de atitudine și mediu, iar prin „Dizabilitatea dincolo de aparențe” promovăm talentul, curajul și perseverența persoanelor cu dizabilități, Carnavalul “Fulg de nea” este un moment așteptat cu bucurie în fiecare an, deoarece copiilor și tinerilor cu dizabilități din municipiul Brașov li se oferă șansa să se distreze și să se simtă integrați în comunitat”, potrivit D.A.S.
Brașov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap