VIDEO Inaugurarea UPU la Spitalul de Copii Brașov

VIDEO Inaugurarea UPU la Spitalul de Copii Brașov

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, și dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, susțin la această oră o conferință de presă cu ocazia inaugurării Unității de Primiri Urgențe (UPU) a spitalului, extinsă și reparată printr-un proiect finanțat din bugetul județean.

Cadou bine venit pentru copiii internați la spitalul brașovean. Inițial, UPU avea suprafață de 250 de metri pătrați, iar ulterior, după reorganizarea spațiilor, a fost mărită la 380 de metri pătrați. Valoarea lucrărilor a fost de 569.512,42 de lei, fondurile fiind alocate de la bugetul Consiliului Județean Brașov.

Lucrările în cadrul UPU au constat în înlocuirea instalaţiilor electrice, a rampei de fluide medicale şi a instalaţiilor sanitare, aplicarea tapetului PVC tip tarket şi montarea pardoselii din materiale plastice cu covor din policlorură de vinil. Lucrarea s-a finalizat în termenul prevăzut în contract.

Au fost extinse spaţiul pentru primirea şi triajul pacienţilor, precum şi cel pentru aşteptare pacienţi şi părinţi, având în vedere că în serviciul UPU sunt zilnic, în medie, 120 prezentări. A fost amenajată corespunzător camera pentru resuscitare din UPU (cameră destinată acordării asistenţei medicale de urgenţă pacienţilor în stare critică). A

fost înfiinţat şi amenajat un izolator (salon cu baie), destinat cazurilor contagioase. A mai fost creat un spaţiu destinat formării şi instruirii personalului, iar numărul grupurilor sanitare a crescut de la unu la trei. Dotările existente în UPU au rămas aceleaşi. Conform listei de investiţii pe care conducerea spitalului a pregătit-o pentru anul 2020, se intenţionează achiziţia următoarelor echipamente: computer tomograf, ecograf şi tărgi medicale.

„Lucrările realizate în UPU erau vitale pentru asigurarea condițiilor optime de intervenție și salvare a vieții micuților pacienți. Să nu uităm că UPU a fost înființată în 2007, fiind una dintre cele patru unități cu profil pediatric din țară și totodată una dintre cele mai importante. UPU deservește populația din trei județe, respectiv Brașov, Covasna și Harghita, dar unitatea de primiri urgențe, dar și restul țării, Brașovul fiind un oraș important turistic. Acum, că lucrurile sunt încheiate, ne putem gândi la dotări suplimentare pentru UPU“, a menționat directorul medical al spitalului, dr. Liviu Munteanu.

În acest an, cu fonduri alocate de CJ Braşov în cuantum de 1.103.373,33 lei, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii s-au finalizat două proiecte de reparaţii şi igienizări (la UPU şi la secţia de Neuropsihiatrie), alte opt lucrări fiind în curs de realizare. Este vorba despre igienizări şi reparaţii în următoarele spaţii: secţia Pediatrie I A şi B, spălătoria, Ambulatoriul, compartimentul Ortopedie, vestiarele şi sălile de curs de la etajul doi, precum şi centrala termică.

Alte articole:   Atenție cum circulați! Ceață, polei și chiciură pe mai multe drumuri din județul Brașov și din țară

De asemenea, sunt în curs de realizare lucrări la sistemele de curenţi slabi şi instalaţii din cadrul secţiilor UPU, Neuropsihiatrie, Ambulatoriu, Pediatrie I A şi I B, precum şi lucrări tehnice de modernizare a ascensorului nr. 6 de la spălătorie. Valoarea lucrărilor în curs de finalizare ajunge la 2.113.500 lei, fondurile provenind, de asemenea, din bugetul judeţean pe anul 2019.

Totodată, aparatura medicală inclusă pe lista de investiţii din anul 2019 şi achiziţionată de conducerea spitalului ajunge la valoare de 1.525.370 lei (din care 1.425.370 lei reprezintă finanţarea primită în acest sens de la CJ Braşov şi 100.000 lei sunt din venituri proprii).

„Anul 2019 a fost unul plin de realizări din punctul de vedere al investiţiilor derulate la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov. Practic, cu ajutorul alocărilor financiare din bugetul judeţului, conducerea spitalului a reuşit să modernizeze spaţiile din întreaga clădire şi să le aducă la un nivel comparabil cu ceea ce există în mediul spitalicesc privat. Sunt bucuros că pe lângă profesionalismul cadrelor medicale ale Spitalului de Copii şi echipamentele moderne cu care au fost dotate secţiile, ne putem mândri acum şi cu condiţii foarte bune de cazare asigurate micilor pacienţi şi aparţinătorilor. Dorim ca anul viitor să putem asigura aparatură medicală de ultimă generaţie la Ambulatoriul spitalului, printr-un proiect european pe care l-am elaborat şi care este în procedură de evaluare la ADR Centru”, a precizat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele CJ Braşov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap