Cauza incendiului de azi-noapte, din Codlea. Ce măsuri a luat Poliția

Cauza incendiului de azi-noapte, din Codlea. Ce măsuri a luat Poliția

Azi-noapte, în jurul orei 00.45, Poliția Codlea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului are loc un incendiu la un imobil. de pe strada Brazilor.

În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale. De asemenea, au fost distruse cabluri de la rețeaua electrică, care face alimentarea cu curent electric la aproximativ 20 de imobile din zonă.

UPDATE „Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 45 ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi provocat incendiul. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pt 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, scms. Alina Maria Ivan.

Știrea inițială

„În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «distrugere», dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, scms. Alina Maria Ivan.

Foto: Arhivă

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap