Premii pentru brașoveni, în cadrul Galei Art Respect

Premii pentru brașoveni, în cadrul Galei Art Respect

Oameni valoroși și instituții care au creat și promovat arta pe plan local, vor fi premiați în cadrul celei de-a 4-a ediții a Galei Art Respect, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Culturală Art Respect în parteneriat cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov și Centrul Cultural Reduta Brașov.

În cadrul Galei-spectacol Art Respect se vor premia instituții și oameni valoroși din comunitatea brașoveană și nu numai, care și-au adus contribuția în proiecte culturale în 2019, pe 12 decembrie, ora 18.30, la Centrul Cultural Reduta din Brașov.

Ediţia de anul acesta subliniază deschiderea unor instituții publice care s-au implicat în comunitate creând sau sprijinind proiecte deosebite care au îmbogățit viața socială și culturală în Brașov.

Gala Premiilor Art Respect va premia și nume cunoscute în diferite arte, iar pe scenă, printre invitații speciali ai evenimentului, se va număra celebrii interpreți: Luminița Anghel și Mihai Traistariu.

Sunt pregătite pentru a fi decernate 30 de premii, printre care cel puțin unul va fi „Premiul pentru întreaga carieră”.

Evenimentul va fi prezentat de actorul Cornel Palade, care va introduce momentele speciale de muzică, dans și actorie ce vor fi completate de artă culinară, degustări de vinuri, expoziții și momente literare.

La Gala Premiilor Art Respect sunt așteptați oficialități, artiști, promotori și susținători ai artei tradiționale, în cadrul unui eveniment ce se va desfășura sub semnul eleganței și al rafinamentului.

Intrarea la eveniment se va face pe bază de invitație sau a unei donații minime recomandate de 30 lei, fondurile strânse urmând să fie folosite în susținerea pregătirii unor copii talentați, potrivit organizatorilor.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap