Medic brașovean, decorat de președintele Iohannis de Ziua Națională

Medic brașovean, decorat de președintele Iohannis de Ziua Națională

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul Zilei Naționale a României.

Astfel, cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului românesc, la recunoaşterea valorii sale la nivel internaţional, precum şi la îmbunătăţirea politicilor educaţionale, Președintele Klaus Iohannis a conferit o serie de decorații unor personalități din țară.

Medicl brașovean Andreea Anamaria Moldovan i-a fost conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru întreaga activitate, precum şi pentru rezultatele importante obţinute în perfecţionarea actului medical”.

Dr. Moldovan este membru în Colegiul de Onoare al Brașovului. În anii 2009-2011, în timpul specializării în Elveţia, la Spitalul Cantonal din Geneva, dr. Moldovan a realizat cât de importante sunt micile gesturi de igiena mâinilor, datele arătând că până la 70% din infecţiile nozocomiale sunt transmise prin mâini murdare.

„Banii investiţi în prevenţia infecţiilor, pe o lună întreagă pentru tot spitalul, reprezintă aproximativ o treime/un sfert din banii necesari tratării unui singur caz de infecţie nozocomială care apare şi se agravează”, explică dr. Andreea Moldovan. „Trebuie să conştientizăm fiecare gest, să îl aplicăm corect, să ştim că de ceea ce facem noi depind ceilalţi, colegi, pacienţi, familie, ca într-un domino”.

Loading...
  1. Una din putinele doamne cu care ne mandrim! O profesionista desavarsita. Datorita dansei a luat Sf. Constantin premiul. O doctorita care impreuna cu medicul care m-a operat mi-au fost alaturi la greu si m-au scos din ghearele mortii. Asa da, nea Sebi, mai baga si de astea bune. Mi-ai facut ziua frumoasa. Chiar ma bucur.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap