blog-logo

Şoferi inconştienţi, pe şoselele din Braşov

Şoferi inconştienţi, pe şoselele din Braşov

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 31 ani, care a condus un autoturism pe str. Nicolae Bălcescu din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21,15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au  oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 58 ani, care a condus un autoturism pe str. Ciprian Porumbescu din municipiul Brașov.

Cu ocazia testării conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului  în aerul expirat, rezultatul a fost 0.47 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, lucrători din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN73, pe raza stațiunii Râșnov, a avut loc un eveniment rutier.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului, a stabilit faptul că două autoturisme au intrat în coliziune față-spate, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului  în aerul expirat, rezultatul a fost 0.47mg/l alcool pur pentru unul din cei doi conducători auto, și 0 în cazul celuilalt șofer.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit I.P.J. Braşov.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate