blog-logo

O ceartă a degenerat într-o bătaie, între doi bărbați din Soarș

O ceartă a degenerat într-o bătaie, între doi bărbați din Soarș

O discuție în contradictoriu a dus la o bătaie, între doi bărbați din Soarș, trecuți de 60 de ani. Unul a ajuns la spital, iar celalalt s-a ales cu dosar penal.

Un bărbat de 62 de ani din localitatea braşoveană Şoarş, a ajuns la spital, după ce miecruri seara, a avut o discuție în contradictoriu cu un consătean.

Spiritele s-au aprins, astfel că cel din urmă a apucat un obiect și l-a lovit în cap pe bărbatul de 62 de ani.

„Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila- Postul de Poliție Șoarș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”. În fapt, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, un bărbat, în vârstă de 62 ani, ar fi fost agresat fizic, respectiv a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent, de către un alt bărbat, pe fondul unor discuții contradictorii. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital de către echipajul medical sosit la fața locului în vederea acordării de îngrijiri medicale.”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competete, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Gabi Stan, în conducerea SR Braşov

Leave a Reply

Your email address will not be published.