Veştea a reclamat la Guvern tergiversarea lucrărilor la noua clădire a urgenţelor de la Judeţean

Veştea a reclamat la Guvern tergiversarea lucrărilor la noua clădire a urgenţelor de la Judeţean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu vicepremierul Raluca Turcan şi cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache, despre stagnarea proiectului de construire a noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, cerând o reziliere a contractului cu actualul constructor în cazul în care acesta „nu se va mobiliza”.

„Am discutat atât cu doamna vicepremier, cât şi cu domnul ministru al Sănătăţii şi sper ca, în perioada următoare, să-i avem prezenţi la Braşov. Le-am spus despre contractul pe care îl avem în derulare la UPU, semnat de guvernul trecut, care nu a produs prea multe efecte şi care creează un mare disconfort în curtea Spitalului Judeţean. Sper că, în perioada următoare, va exista o mobilizare şi constructorul îşi va lua contractul în serios sau, în caz contrar, să fie reziliat şi să fie o nouă procedură de achiziţie şi vină un alt constructor care să poată realiza acest obiectiv”, a declarat Veştea.

El a subliniat că, de asemenea, le-a adresat invitaţia să vină la Braşov „stadiul în care sunt spitalele Judeţean, Maternitate, Neurologie, cel de Copii şi faptul că avem o preocupare permanentă de a le aduce la un standard cât mai înalt”.

Agerpres

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap