Cât vor plăti părinții din 2020 pentru copiii care merg la creșele din Brașov

Cât vor plăti părinții din 2020 pentru copiii care merg la creșele din Brașov

Consiliul Local Brașov va dezbate la ședința din această lună sumele pe care le vor plăti, de la 1 ianuarie 2020, părinții care locuiesc în muicipiul reședință, dar și din afara acestuia, pentru copiii care merg la unitățile din cadrul Serviciului Public de Administrare Creșe.

Potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local, inițiat de primarul George Scripcaru, cuantumul alocatiei zilnice de hrana propus este de 12 lei/zi/copil. De asemenea, valoarea costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventeaza cresele din cadrul Serviciului Public de Administrare Crese Brașov, începand cu anul 2020, va fi 525 lei/copil/luna.

În acest context, consilierii locali trebuie să aprobe valoarea contributiei parintilor, respectiv reprezentantilor legali ai copiilor care beneficiaza de serviciile creselor din cadrul Serviciului Public de Administrare Crese Brașov, începand, cu 1.01. 2020, dupa cum urmeaza:

  • a). pentru parintii / reprezentantii legali care au un singur copil in familie si au un venit mediu lunar brut cumulat peste 700 lei – cuantumul contributiei zilnice va fi de 5 lei/zi/copil,
  • b). pentru parintii/reprezentantii legali care au 2 sau mai multi copii in familie si au un venit mediu lunar brut cumulat peste 700 lei – cuantumul contributiei zilnice va fi de 3 lei/zi/copil,
  • c). pentru parintii/reprezentantii legali care au un singur copil in familie si au un venit mediu lunar brut cumulat intre 225-699 lei – cuantumul contributiei zilnice va fi de 3 lei/zi/copil,
  • d). pentru parintii/reprezentantii legali care au 2 sau mai multi copii in familie si au un venit mediu lunar brut cumulat intre 225-699 lei – cuantumul contributiei zilnice va fi de 2 lei/zi/copil

De asemenea, se va aproba finantarea de la bugetul local a sumelor necesare Serviciului Public de Administrare Crese Brasov in completarea contributiei parintilor/reprezentantilor legali pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere, hrana si gospodarie, obiecte de inventar, echipament si cazarmament, material igienico-sanitar si alte asemenea, necesare.

Pentru copiii ai caror parinti/reprezentanti legali au domiciliul/resedinta in afara municipiului Brasov, cuantumul contributiei zilnice de intretinere pentru un copil care frecventeaza cresa este stabilit la 25 lei/zi/copil, in care este inclusa si alocatia de hrana.

Loading...
  1. Bataile si umilintele la care sunt supusi copiii sunt incluse in pret sau se platesc separat?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap