Corona va juca cu sala plină meciul cu CSM Bucureşti

Corona va juca cu sala plină meciul cu CSM Bucureşti

Echipa de handbal Corona Braşov va juca miercuri, de la ora 18.30 pe teren propriu cu vicecampioana CSM Bucureşti, formaţie la care a revenit la finalul săptămânii trecute cea mai titrată handbalistă a României, Cristina Neagu.

Chiar dacă vor avea în faţă o echipă care are în componenţă o mulţime de jucătoare titrate, antrenorul Ion Crăciun a spus că jucătoarele pe care le antrenează vor intra în teren cu determinarea de a face un joc bun.

„Un meci în compania unei echipe cum este CSM Bucureşti te ajută să te mobilizezi foarte tare. Le simt pe fete dornice să facă un meci bun şi să demontreze că deşi sunt tinere, au valoare şi pot face faţă unui astfel de joc. Am demonstrat în dese rânduri că deşi avem o echipă tânără, am reuşit să facem şi jocuri bune pentru care le-am felicitat. Sper ca partida cu CSM-ul să fie una de acest fel iar oamenii care vor fi prezenţi la sală să fie mulţumiţi de prestaţia noastră. Este important să facem un joc bun şi în perspectiva dublei manşe cu Gloria Bistriţa”, a spus Ion Crăciun.

Şi antrenorul secund Marius Novanc are încredere că echipa braşoveană că poate face un joc bun chiar dacă va avea în faţă o mulţime de jucătoare de talie mondială.

„Avem o echipă frumoasă care a arătat în dese rânduri şi în teren acest lucru. Abia aşteptăm cu toţii meciul cu CSM Bucureşti pentru că astfel de jocuri te ajută să creşti din toate punctele de vedere. Am mare încredere că va fi un spectacol sportiv frumos care se va juca în faţa unei săli pline”, a spus Marius Novanc.

Tânărul antrenor secund al Coronei, care ultima dată în cariera de jucător a evoluat chiar la CSM Bucureşti, a mai declarat că se bucură foarte tare să fie parte dintr-un proiect ca al Coronei.

„Mă bucur că sunt parte din acest colectiv şi că am făcut primul pas către antrenorat la un club cum este Corona, cu o echipă calificată în cupele europene. De asemenea, o văd ca pe o şansă să fiu antrenor secund al lui Ion Crăciun, un tehnician de la care am foarte multe de învăţat. Mă simt foarte bine la Braşov, m-am acomodat, îmi place echipa şi mai ales îmi place foarte tare antrenoratul, iar pentru şansa aceasta mulţumesc Coronei că a mizat pe mine pentru acest post”.

Interesul pentru meciul care se va juca miercuri, de la ora 18.30, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” este foarte mare, astfel că, mai mult ca sigur meciul se va disputa cu sala plină. În ziua meciului, casieria sălii se va deschide la ora 16.30, însă până atunci, fanii îşi vor putea cumpăra bilete şi online pe www.bilete.ro.

Alte articole:   VIDEO Reacțiile celor implicați în scandalul de la Liceul „George Moroianu” Săcele, acolo unde un profesor a bătut un elev
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap