IA, primul asistent virtual muzeal din România, la Casa Mureșenilor

IA, primul asistent virtual muzeal din România, la Casa Mureșenilor

Primul asistent virtual muzeal bazat pe inteligență artificială din România a fost inaugurat luni, la Muzeul Casa Mureșenilor, din Brașov, despre care newsbv.ro a scris, în premieră, AICI.

Asistentul poartă numele de IA și este programată să răspundă la întrebări despre Braşov, muzeu şi familia Mureşanu, să utilizeze gesturi şi expresii faciale prietenoase pentru a-i atrage pe vizitatori.

IA are capacitatea de a răspunde la circa 400 de întrebări în limba română. Poate să furnizeze informații despre muzeu, expoziție și exponate. De asemenea poate da câteva sfaturi despre locurile pe care ar trebui să le vizitezi, crescând astfel interacțiunea socială cu vizitatorii prin intermediul dialogului

Asistentul virtual are aspectul unei doamne blonde cu ochi verzi, poate fi vizualizată pe un ecran TV, iar ajutorul acestuia poate fi solicitat vocal, prin rositrea propoziției „Servus IA”.

IA este rezultatul a cinci luni de cercetare, a fost concepută special pentru Muzeul „Casa Mureșenilor” și a fost creat de către o echipă de cercetători de la Universitatea „Transilvania“.

 „Au fost cinci luni în care cu o echipă a Universităţii s-a realizat această aplicaţie digitală interactivă. În timpul proiectului au fost activităţi diverse, focus-grupuri care au vizat categorii de vizitatori: adolescenţi, adulţi, vârstnici, care ne-au sugerat şi completat intrebările şi răspunsurile pregătite iniţial de noi. Ulterior toate au fost transmise echipei de cercetători de la Universitate, care a creat avatarul, în luna octombrie, iar la final, 250 de elevi au experimentat aplicaţia, testând-o pe IA, chiar la muzeu. Cu ajutorul lor am ajuns să o alegem pe cea care este aici, aşa se face că o avem pe IA blondă cu ochi verzi, cât se poate de plăcută, prietenoasă cu toată lumea, astfel încât oricine intră la noi, să îşi dorească să interacţioneze cu ea“, a explicat Cristina Seitz, managerul acestui proiect.

Proiectul în urma căruia a rezultat acest asistent muzeal virtual a fost conceput în întregime la Universitatea „Transilvania” din Brașov și a fost finanțat prin Consiliul Județean Brașov și Administrația Fondului Cultural Național.

„Realizând acest proiect în premieră națională, Muzeul «Casa Mureșenilor» dovedește că este o instituție ancorată în realitățile lumii actuale, în care creativitatea, noile tehnologii și cele mai recente descoperiri științifice capătă valențe sociale, fiind în acest caz puse în slujba turiștilor, a publicului muzeal și a tuturor celor pasionați de istorie”, consideră vicepreşedintele Consiliului Judeţean Adrian Gabor.

Alte articole:   Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, la Brașov. Prejudiciu de 4,3 milioane de lei
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap