Aproape 500 de braşoveni la Marșul pentru Păduri

Aproape 500 de braşoveni la Marșul pentru Păduri

Sute de activiști au ieșit duminică în stradă, la Brașov, în semn de solidaritate cu Marșul pentru Păduri de la București și pentru a cere protecția strictă a pădurilor primare și seculare din România, stoparea defrișărilor ilegale de pădure ți oprirea proiectului de amenajare adrumului forestier Gorița din Brașov, care de altfel a fost suspendat, vineri.

Manifestația organizată de Asociaţia Pro Schei, CNPT Braşov şi Asociaţia Tot mai Verde, sprijinită de Grupurile civice Declic, Agent Green şi Green Peace România, a mobilizat lumea, astfel că la ora 16.00, în fața Primăriei Brașov s-au adunat aproximativ 500 de persoane.

Protestatarii au pornit într-un marș prin centrul orașului, au pornit într-un marș prin centrul orașului, pe traseul Str. Republicii – Piața Sfatului – Str. George Barițiu – Parc Andrei Șaguna – Str. Băilor – Piața Unirii – şi din nou Primărie.

Cei prezenți au afișat bannere pe care scria „Stop defrișărilor” și „Protejați pădurile Brașovului”.

„În solidaritate cu Marşul pentru Păduri care va avea loc la Bucureşti în acelaşi timp, ieşim în stradă pentru a cere protecţia strictă a pădurilor primare şi seculare din România, oprirea drumului forestier Goriţa şi protecţia pădurilor din oraşul Braşov. Cerem modernizarea imediată a Sistemului automat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) şi a aplicaţiei pentru cetăţeni Inspectorul Pădurii”, au menţionat organizatorii marşului facebook.

Iată câteva din revendicările manifestanților:

  • Cerem oprirea drumului forestier Goriţa şi protejarea pădurii care uneşte Tâmpa de Poiana Braşov! Construcţia unui drum forestier de 11 km care va distruge poteci istorice nu este justificată. Ea face parte din patrimoniul Braşovului şi oferă protecţie împotriva fenomenelor meteo extreme şi a poluării. Este un sanctuar de viaţă sălbatică şi o oază de linişte pentru braşoveni, fiind un spaţiu social şi cultural emblematic pentru comunitate. Amintim că Braşovul are cele mai puţine spaţii verzi pe cap de locuitor, doar 5 metri!
  • Vrem protejarea pădurilor de pe După Ziduri, Drumul Poienii, Dealul Warthe şi Dealul Melcilor. Tot mai multe proiecte imobiliare de proastă calitate apar în aceste zone, rezultând în defrişări şi construcţii care nu ţin cont de infrastructură sau de specificul zonei. Dezvoltarea urbană haotică în detrimentul spaţiilor naturale trebuie să înceteze!
  • Spunem STOP tăierilor ilegale! Cerem Ministerului Apelor şi Pădurilor să modernizeze urgent SUMAL.
Alte articole:   Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, la Brașov. Prejudiciu de 4,3 milioane de lei

Există soluţii tehnice accesibile pentru monitorizarea automată a exploatărilor forestiere. Cerem monitorizarea prin satelit a pădurilor României, registru electronic în depozitele de lemn, GPS obligatoriu pe toate mijloacele de transport al lemnului, camere de supraveghere în puncte cheie din reţeaua rutieră, la gatere şi la depozite de lemn!

Automatizarea controlului silvic poate elimina o mare parte din mecanismele corupţiei şi ar destructura reţele infracţionale care s-au infiltrat adânc în societatea românească. Astfel, pădurile n-ar mai fi privite doar ca o sursă de îmbogăţire rapidă, ci drept ceea ce sunt: plămânii României şi ultimele sanctuare de viaţă sălbatică din Europa.

  • Vrem protecţia reală a pădurilor seculare şi a biodiversităţii pe care o găzduiesc!

Din codrii care acopereau cândva peste 80% din teritoriul României au mai rămas doar frânturi, dar chiar şi aşa tot mai găzduim două treimi din pădurile virgine ale Europei şi cele mai numeroase populaţii de urşi, lupi, râşi şi alte animale încă nedispărute de pe continent. În loc să fie protejate, le este distrus habitatul prin exploatări abuzive, iar politicienii votează pentru vânarea lor.

Potrivit Asociației Pro Schei, care își bazează afirmațiile pe un studiu recent (http://tiny.cc/PRIMOFARO) arată că România încă mai deține 526.000 ha de păduri potențial primare și seculare.

Astfel de manifestări au avut loc, duminică în Cluj-Napoca, Bistrița și Iași.

Alte articole:   Spectacole joi şi sâmbătă, la Opera Braşov

Foto: facebook.com/Ana Grama


Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap