Ce zice USR despre întreg scandalul drumului Gorița

Ce zice USR despre întreg scandalul drumului Gorița

Am primit următorul drept la replică din partea USR Brașov, pe care îl prezentăm integral în continuare

  *   Nicoleta Mărţoiu, proiectant autorizat de drumuri forestiere și membru USR din octombrie 2018  (vicepreședinte USR Cristian), prin firma Borealison, a câștigat în anul 2016 licitația publică pentru realizarea Studiului de Fezabilitate aferent drumului forestier Goriţa. Proiectantul nu a făcut decât să execute, pe baza unor studii de teren și a normativelor în vigoare, proiectul tehnic al traseului dinainte stabilit, într-o etapă anterioară (în faza de amenajament) și impus de către beneficiar. Proiectarea este o etapă pur tehnică, iar proiectantul nu are nimic de-a face cu intenția de construire, cu stabilirea oportunității, cu stabilirea traseului și nici cu decizia finală de implementare a proiectului, toate acestea aparțînând beneficiarului.
  *   Activitatea profesională a niciunui membru USR nu reprezintă o activitate în numele organizației și, cu atât mai puțin, activitatea anterioară aderării. În acest context, suntem conștienți și ne asumăm faptul că activitatea profesională a unui membru USR îl poate implica, la un moment dat, absolut legal și cu bune intenții, în proiecte pe care noi, ca organizație, le contestăm ulterior. 
  *   Înțelegem perfect încercarea susținătorilor proiectului de a specula detalii irelevante și de a distrage atenția publicului de la adevărata problemă: decizia aberantă de distruge o bună parte din cadrul natural și din istoria orașului, pentru a construi un drum forestier care accesibilizeaza parcele deja accesibile – un proiect cu mari probleme de legalitate, oportunitate, rentabilitate și transparență față de cetățenii acestui oraș.  
  *   USR Brașov rămâne ferm în lupta împotriva acestui proiect, alături de toți cei care înțeleg că drumul Goriţa nu doar că nu este necesar, dar va afecta iremediabil viața brașovenilor și ceea ce a mai rămas din imaginea Brașovului de oraș verde. 

Rămân întrebările la care nu au fost formulate răspunsuri:

  1. De ce din 2017 și până în prezent proiectul, deși public (presa a scris despre el…), USR nu a fost interesată de blocarea acestuia
  2. De când știau liderii USR că proiectarea a fost făcută de colega lor, vicepreședinte USR la o organiație locală?
  3. Au lansat petiția publică, căreia ulterior i-au schimbat textul, înainte sau după ce au aflat că priectantul e membru USR?
  4. Allen Coliban, inițiatorul petiției, a declarat că știa cine este proiectantul înainte de lansarea petiției. Dacă tot USR pretinde că promovează transparanța, de ce nu a făcut public acest lucru?
Alte articole:   ,,Brașovul 3 M”. Istoria Brașovului în trei ,,dimensiuni”, la Bastionul Țesătorilor (Foto)
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap