EXCLUSIV Pacientă fugită de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, găsită de polițiști

EXCLUSIV Pacientă fugită de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, găsită de polițiști

La Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Brașov, scandalurile se țin lanț. Pornind de la organizarea concursului de manager, până la unele licitații care au fost contestate nu doar în instanța de contencios administrativ, ci au fost depuse plângeri penale pentru abuzuri în funcție.

De data aceasta, vorbim despre faptul că o pacientă a fugit de la spital. Noroc cu poliţiştii braşoveni, care au găsit-o şi au adus-o înapoi la unitatea medicală în foarte scurt timp… A fost dată dispărută la 9.30 și găsită la ora 9.50, după cum ne-au confirmat polițiștii.

Revenim la una dintre licitațiile contestate, este cea privind asigurarea serviciilor de pază ale unității medicale. Una dintre firmele care contestă licitația este Protector Agency, pe motiv că nu a fost invitată la licitație, aceasta sesizând DNA pentru abuzuri în serviciu. O altă firmă, Silnef Security, a sesizat DIICOT pentru modul cum a fost organizată aceeași licitație (Amănunte AICI)…

Iată explicația managerului numit interimar Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, doctorul Florin-Nicușor Bîgiu, doctor în științe medicale și cadru universitar în specialitatea obstetrică-ginecologie .

„Firma a asigurat serviciile de pază anii trecuți, când eu nu mă aflam la conducerea spitalului. Anul acesta,  când a trebuit să punem la punct procedura de achiziție directă a serviciilor de securitate, firma nu a mai fost invitată să participe la procedură din următoarele motive:

  • 1. Un pacient a reușit să fugă de la una dintre secțiile spitalului, fără ca agentul de pază să observe, și, mai mult, nu a fost anunțat nici dispeceratul. Întâmplător, medicul șef al secției l-a văzut pe pacient, într-o stație de autobuz, a telefonat la spital, iar pacientul a fost adus în unitatea medicală.
  • 2. S-a constatat că unii dintre angajații firmei de pază le-au permis unor persoane străine accesul în spital, în secții, în afara programului stabilit.
  • 3. Timpii de intervenție vrem să fie cât mai scurți”, a explicat, pentru brasovtvcom, managerul interimar.

Numai că dorința acestuia de a aduce o firmă care să aibă „timpii cei mai scurți” este deșartă, pentru că firma aleasă doar pentru timpi, la un preț piperat, „doarme” în post. Pe site-urile de socializare a fost postată fotografia de mai sus, în care paznicul care bineînțeles, în caz de necesitate, intervine în timpul cel mai scurt, dormea duminică în jurul orei 13.00…

Iar dacă mai luăm în considerare faptul că o pacientă a fugit din spital sub nasul paznicilor (adică exact ce se reproşa mai sus la punctul 1 firmei care nu a fost invitată la licitaţie), se poate trage concluzia că serviciile au rămas cam aceleaşi, dar spitalul plăteşte mai mult.

Vorba cântecului:

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap