Procurorii DNA Brașov au finalizat cercetările într-un caz de deturnare de fonduri de la APIA. Cine este vizat

Procurorii DNA Brașov au finalizat cercetările într-un caz de deturnare de fonduri de la APIA. Cine este vizat

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane din comuna Bunești, acuzate că au deturnat fonduri de la APIA.

Una dintre persaonele trimise în jduecată este Pălășan Gheorghe Adrian, la data faptelor secretarul comunei Buneşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 fapte), complicitate la fals în declaraţii, (2 fapte din care una în formă continuată).

De asemenea, un fermier este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 fapte), fals în declaraţii, (2 fapte din care una în formă continuată).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
„În perioada 2009-2018, fermierul, beneficiind de ajutorul inculpatului Pălăşan Gheorghe Adrian, ar fi depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conţinut nereal, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, pentru terenuri pe care fie nu le-a utilizat deloc (campaniile agricole 2009-2012, 2016-2018), fie le-a utilizat doar în parte (campaniile agricole 2013-2015). Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 574.761 de lei”.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 607.837 lei.

Alte articole:   Accident la Ceasu Rău

Magistrații au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător şi popririi asigurătorie asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie aparţinând celor doi inculpaţi, până la concurenţa sumei de 607.837,62 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Loading...
  1. Un lucru bun. Acum asteptam sa vedem cum DNA trimite in judecata si cetatenii straini care au terenuri in judetul Brasov si i-au subventii de 7 ani desi nu lucreaza pamantul deloc. Dar am asa o presimtire ca lor nu li se va intampla nimic. Cine vrea sa puna pariu?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap