Fotbalul feminin a revenit la Brașov cu victorie!

Fotbalul feminin a revenit la Brașov cu victorie!

Noua echipă de fotbal feminin a Brașovului, Cs Colțea 1920 Brașov, a învins cu 3 la 2 pe FCM Târgoviște și s-a calificat în turul 2 al Cupei României la fotbal feminin.

Ziua de miercuri este de notat în calendarul fotbalului brașovean odată cu revenirea pe scena fotbalistică a unei noi echipe de fotbal feminin, disciplină unde orașul nostru are o bogată tradiție. Cs Colțea 1920 FEMINAS, cum sunt ”alintate” componentele echipei, dorește să readucă spiritul fotbalului feminin în orașul nostru, pornind de la principii solide care urmăresc performanța sportivă dar nu oricum, ci printr-o dezvoltare organică și constantă.

Ieri a fost meciul de debut al noii echipe din Liga a 3-a, un joc împotriva omoloagelor de la FCM Târgoviște, echipă de același eșalon ca și fetele noastre. A fost un meci spectaculos, cu multe goluri și emoții până la final, echipa noastră reușind golul victoriei în ultimele minute.

Primul meci de fotbal feminin acasă al unei echipe din Brașov, după 25 de ani de pauză a mai avut un moment care va rămâne în inimile suporterilor, cele 3 goluri ale echipe de la poalele Tâmpei fiind marcate de aceeiași jucătoare, Alexandra Marcu, o tânără de doar 16 ani din Brașov!

”Un moment superb pentru mine, sunt fericită mai ales pentru fete care au ales să practice acest sport la nivel de senioare iar astăzi li s-a îndeplinit visul. Vreau să mulțumesc conducerii clubului care astăzi a fost alături de noi, inclusiv domnul președinte și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la teren, suntem o echipă nouă, foarte tânără care va continua să muncească, avem un singur obiectiv trasat de conducere, acela SĂ NE BUCURĂM DE FOTBAl,și asta vom face!”, a declarat Rodica Petrișor – antrenor Cs Colțea 1920 FEMINAS

  • CS COLȚEA 1920 Brașov – FCM Târgoviște 3-2 (1-0)
  • A marcat: MARCU ALEXANDRA min. 15, 48 și 79
Alte articole:   Rasaliu cere Parlamentului să declare „Cod Roșu” de pericol din cauza urșilor

Cs Colțea 1920 Brașov: Vasile – Brașoveanu, Albotă, Hadnagy, Fejer – Cârjan, Blaj(cpt), Bularca – Chivari , MARCU, Bela. Au mai jucat:Turbatu, Ioniță și Pleșca. Antrenori: Rodica Petrișor și Rofel Mădălina

În turul următor, CS Colțea 1920 FEMINAS va putea întâlni inclusiv echipe din Liga 1, tragerea la sorți urmând a avea loc la sediul FRF săptămâna viitoare.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap