Cum vor fi folosite cele 5 milioane de lei de la Guvern pentru Spitalul din Săcele

Cum vor fi folosite cele 5 milioane de lei de la Guvern pentru Spitalul din Săcele

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, ne-a prezentat cum vor fi cheltuiți banii alocați de la Guvern pentru Spitalul din Săcele și a ținut să precizeze că unitatea medicală nu este în niciun caz în colaps financiar, așa cum susțin unele grupuri de interese care nu au avut acces la contractele cu spitalul.

Edilul săcelean a precizat că cea mai mare parte din suma de 5.000.000 lei va merge pentru cofinanțare a două proiecte medicale foarte necesare în Săcele.

„Primul proiect se va derula pe parcursul a doi ani, prin achiziționarea de echipamente medicale în valoare de 9.000.000 lei. Prin al doilea proiect ne dorim achiziționarea a doi roboți, pentru eliminarea infecțiilor nosocomiale în spital, așa cum are și Municipiul Făgăraș de exemplu, iar investiția totală se apropie de 2,1 milioane de lei, din care noi participăm cu 10%”, a afirmat Popa.

De asemenea, la Spitalul Municipal Săcele se va monta un lift pentru targă și pacienți, investiție care ar costa în jur de 350.000 lei.

„Îi asigur pe săceleni, cât și pe angajații Spitalului Municipal Săcele, că activitatea spitalului nu va fi în nici un fel afectată. Cum am afirmat încă din prima zi de mandat ca primar al Municipiului Săcele, pentru administrația săceleană, Sănătatea este și va fi mereu prioritară”, a declarat Popa.

CITEȘTE ȘI:

Alte articole:   La Cristian, PNL pavează drumul cu cărți pentru „o Românie normală”
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap