Corona ia startul în cupele europene, sâmbătă, la Braşov

Corona ia startul în cupele europene, sâmbătă, la Braşov

Handbalistele Coronei iau startul sâmbătă, de la ora 18.00, la Braşov în Cupa EHF, competiţie în care gruparea braşoveană revine după trei ani de pauză.

Echipa antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc şi Gică Anton va primi vizita echipei spaniole Super Amara Bera Bera, formaţie care are în palmares cinci titluri de campioană a Spaniei, iar sezonul trecut terminând campionatul pe locul doi.

Antrenorul principal al Coronei, Ion Crăciun, a declarat joi, că este important ca formaţia pe care o antrenează să înceapă cu dreptul competiţia europeană, dar ştie că nu va fi un joc uşor, ibericele formând o echipă cu un joc foarte bun.

„Nu vom avea un meci uşor şi ne-am pregătit pentru acest lucru. Sperăm să reuşim să anihilăm o parte din punctele forte pe care le-am identificat la adversare şi să avem la rândul nostru un joc bun. Venim după un rezultat mai puţin mulţumitor, la Buzău, dar am încredere că până la ora meciului vom reuşi să ne schimbăm starea de spirit şi vom aborda partida cu multă încredere. Vom avea o sală plină alături de noi şi cu siguranţă asta ne va ajuta”, a spus Ion Crăciun.

Şi preşedintele Coronei, Liviu Dragomir a declarat că este încrezător în faptul că echipa va face un joc bun.

„Toate semnele sunt că acest joc se va juca cu sala plină şi le mulţumim braşovenilor pentru interesul faţă de acest meci. Deja s-au vândut online foarte multe bilete, semn că vom avea un număr mare de spectatori alături de noi. Personal, am mare încredere în capacitatea echipei de a se redresa şi de a se prezenta bine la acest start în cupele europene. Ne-am dorit să fim din nou în această competiţie şi vom face totul pentru a ne ridica la nivelul ei. Avem o echipă tânără dar cu un potenţial mare iar asta ne face să fim încrezători”.

Echipa spaniolă antrenată de Imanol Álvarez are în palmares 5 titluri de campioană a Spaniei, sezonul trecut terminând pe poziția secundă în prima ligă spaniolă. Formată în mare parte din jucătoare spaniole, cu doar 4 străine, dintre care 3 brazilience și 1 argentiniancă, Amara Bera Bera este o echipă cu experiență europeană, participând aproape în fiecare an în Cupa EHF sau în grupele de calificare ale Ligii Campionilor.

Alte articole:   Începe Târgul de Cariere Brașov. Companii de top și turneu de esports

Sezonul trecut, spaniolele au ajuns până în faze grupelor Cupei EHF. Bera Bera nu este la prima vizită la Brașov. În sezonul 2007 – 2008, Rulmentul Brașov a jucat impotriva spaniolelor pentru un loc în finala Cupei Cupelor. Dubla de la acea vreme s-a terminat în favoarea brașovencelor, după 28: 27 la San Sebastian și 39:30 la Brașov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap