SCANDALOS Brașovul e pe locul 2 la bolnavii de SIDA, iar managerul de la Infecțioase vrea să desființeze secția!

SCANDALOS Brașovul e pe locul 2 la bolnavii de SIDA, iar managerul de la Infecțioase vrea să desființeze secția!

Newsbv.ro vă prezintă, în exclusivitate, o inițiativă care, sperăm, va fi blocată la timp de către conducerea Consiliului Județean Brașov, dar care trebuie măcar să ne pună pe gânduri. Dorința de a face economii în sistemul de sănătate nu trebuie să se facă în detrimentul interesului suprem al bolnavilor.

Marți a avut loc o ședință la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, convocată de managerul instituției, dr. Ramona Ionescu.

„Doamna manager vrea să reducă cheltuielile, implicit cu personalul, care sunt mai mari dacă rămâne separat secția de HIV. De aceea, vrea că persoanele care au această boală sa fie spitalizate în saloane cu ceilalți pacienți, iar cadrele medicale care sunt specializate pe aceasta boala să lucreze cu celelalte asistente și să nu li se mai dea sporul cuvenit”, ne-a declarat o persoană direct interesată de această situație, sub rezerva anonimatulului.

Personalul medical prezent la ședință a adus o serie de contraargumente la intenția managerului. Ei au precizat au făcut o petiție pe care au semnat-o și urmează să o depună la Consiliul Județean Brașov și să o transmită către Ministrul Sănătății.

Contactat de newsbv.ro, președintele Consiliului Județean Brașov a declarat că nu are cunoștință despre o astfel de intenție și că nu a fost discutată la nivelul conducerii executive a administrației județene: „În această dimineață, la prima oră, voi cere informații despre acest subiect despre care, repet, nu am cunoștință. Vă asigur că nu se va lua nicio decizie care să afecteze vreun pacient, indiferent despre ce unitate medicală discutăm”.

Întreaga dispută are loc în contextul în care județul Brașov este pe locul al doilea la nivel național în privința persoanelor infectate cu HIV, conform statisticilor oficiale ale Ministerului Sănătății, la nivelul lunii decembrie 2018. Puteți descărca Raportul integral asupra problemelor și statisticilor referitoare la evoluția numărului de pacienți bolnavi de SIDA și a modului cum s-au infectat AICI!

Alte articole:   Protecția Consumatorului: Selgros poate congela peştele la +4 grade Celsius. DSV impune temperatura în funcţie de anvergura comerciantului
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap