Prejudiciu de sute de mii de lei, prin fapte de evaziune fiscală, la Braşov

Prejudiciu de sute de mii de lei, prin fapte de evaziune fiscală, la Braşov

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au finalizat cercetările în două dosare penale și  au întocmit referate cu propunere de trimitere în judecată a inculpaților cercetați în cauze, astfel:

Într-un dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a fost făcută propunere de trimitere în judecată față de un bărbat în vârstă de 61 ani din municipiul Brașov, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”evaziune fiscală”.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale nu a înregistrat și nu a declarat la organele fiscale competente toate veniturile obținute din activitatea de vânzare de mărfuri cu amănuntul, astfel încât societatea în cauză s-a sustras de la plata impozitului pe profit și TVA, cauzând  astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului de aproximativ 31.000 lei.

Totodată, bărbatul, în calitate de administrator al aceleiași societăți, a emis 3 facturi, în cuprinsul cărora au fost înscrise operațiuni comerciale care nu au avut loc, acestea fiind emise în scopul de a crea avantaje de natură fiscală, constând în TVA deductibilă și cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, pentru o altă societate, în acest fel prejudiciind bugetul de stat, cu suma de 182.000 lei prin înregistrarea de operațiuni fictive în contabilitatea societății.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin faptele de evaziune fiscală reținute în sarcina inculpatului, în valoare de aproximativ 213.000 lei, a fost asigurat integral, prin sechestru aplicat de către organele de anchetă asupra bunurilor imobile ale inculpatului, potrivit I.P.J. Braşov.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Șoferul președintelui CJ, lăsat fără permis
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.