Andronache: Legea de revizuire a Constituției trebuie adoptată rapid de Parlament

Andronache: Legea de revizuire a Constituției trebuie adoptată rapid de Parlament

PNL a depus în Parlament, în luna iunie 2019, propunerea legislativă de revizuire a Constituției având ca scop realizarea voinței poporului exprimată prin referendumul din 26 mai 2019.

Propunerea legislativă a urmat procedura constituțională și a fost supusă controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțându-se asupra conținutului acesteia.

„Deși cu privire la primul aspect reglementat de inițiativă Curtea a arătat că nu este în concordanță cu dispozițiile constituționale (decizia 464/2019), acela privind interzicerea amnistiei și a grațierii pentru fapte de corupție, PNL și președintele Klaus Iohannis și-au atins scopul legiferării prin faptul că în conținutul motivării deciziei cât și în cuprinsul Hotărârii nr.2/2019 privind validarea referendumului Curtea Constituțională a statuat expres că legiuitorul nu va mai putea adopta reglementări care să fie contrare voinței suverane a poporului exprimată prin referendumul din 26 mai 2019. Prin urmare CCR a constituționalizat pe cale indirectă interdicția propusă de noi prin proiectul de revizuire și de președintele României prin tema referendumului”, spune deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache.

Un alt aspect important al propunerii de revizuire, susține liberalul, este acela de a se include în Constituție interdicția expresă pentru Guvern de a mai adopta ordonanțe de urgență în domeniul organizării judiciare și în domeniul infracțiunilor„Este fundamental pentru o democrație consolidată ca acesta să fie apanajul exclusiv al legiuitorului astfel încât accidente de felul OUG nr.13/2017 să nu se mai producă”.

PNL a propus împreună cu parlamentarii din opoziție și preluarea în această inițiativă a dispozițiilor referitoare la interzicerea dreptului persoanelor condamnate penal prin sentință definitivă de a mai ocupa o funcție aleasă, extinzând interdicția și la funcțiile alese la nivel european.

Alte articole:   Începe Târgul de Cariere Brașov. Companii de top și turneu de esports

Ultima propunere din proiectul de revizuire se referă la extinderea dreptului de a sesiza la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență. Propunerea PNL este aceea de a permite Președintelui României, Înaltei Curți de Casație și Justiție, parlamentarilor și Avocatului Poporului (singurul care are acest drept în prezent) să ridice, direct, excepție de neconstituționalitate asupra ordonanțelor de urgență care au caracter neconstituțional.

„Această extindere ar reprezenta în mod evident o stavilă în calea Guvernului, în tentația sa nedemocratică, de a mai adopta anual sute de ordonanțe de urgență. Solicităm imperativ dezbaterea și adoptarea proiectului de revizuire săptămâna viitoare în Camera Deputaților iar în următoarea săptămână în Senat astfel încât Guvernul să demareze procedurile de organizare a referendumul de aprobare a revizuirii Constituției opinia noastră fiind că este posibilă organizarea referendumului odată cu turul I sau cu turul II al alegerilor prezidențiale. Este de menționat că s-a stabilit ca săptămâna viitoare acest proiect să fie pe ordinea de zi a Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Solicităm tuturor grupurilor parlamentare să respecte voința poporului și să voteze pentru adoptarea propunerii de revizuire a Constituției”, a declarat Andronache.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap