Ce poate înseamna falimentul Thomas Cook pentru antreprenori?

Ce poate înseamna falimentul Thomas Cook pentru antreprenori?

Sfârșitul trecut de săptămână toți cei interesați de afaceri am stat cu un ochi către canalele de știri pentru a vedea ce se întâmplă cu cea mai veche agenție de turism din lume, britanicii de la Thomas Cook.

Pentru cei care nu știu cine este Thomas Cook, compania a fost înființată acum 178 de ani de către Thomas Cook, un antreprenor din Market Harborough, Marea Britanie. A început prin a organiza călătorii cu trenul pentru un număr mic de clienți locali. A ajuns la o cifră de afaceri de 9 miliarde de lire sterline în anul 2018, 19 milioane de turiști deserviți anual și 22.000 de angajați în 16 țări.

Compania a început să aibă probleme încă de acum 8 ani, valoarea acțiunilor sale la bursă fiind în scădere continuă în toată această perioadă. A evitat insolvența în toți acești ani prin colectarea de fonduri de la asociați și de la bănci, a încercat chiar să vândă compania aeriană pe care o deținea ca să poată rămâne pe linia de plutire, fără succes.

Până la finalul săptămânii trecute și-a negociat salvarea cu băncile și creditorii, însă primii au cerut companiei să strângă 200 de milioane de lire sterline pentru a putea continua acordurile de finanțare. Compania nu a reușit să facă acest lucru și a fost declarat falimentul.

Alte articole:   ING Bank introduce retragerile de numerar fără card de la bancomate și schimbă comisioanele

Cei care prevăd o nouă criză economică s-au grăbit să spună că falimentul Thomas Cook este comparabil cu cel al Lehmann Brothers, întâmplarea care a anunțat în 2007 criza economică mondială. Să nu fim atât de sceptici, cele două companii nu au cifre deloc comparabile.
Thomas Cook avea o cifră de afaceri anuală de 9 miliarde de lire sterline, Lehmann Brothers era un fond de investiții cu active de peste 600 de miliarde de dolari, a cărui cădere a marcat eroziunea unui capital de 10 trilioane de dolari. Comparabil ? Deloc.

Falimentul Thomas Cook poate însemna pentru noi reguli mai stricte privind licențierea agențiilor de turism din țară, cu toate că în acest moment agențiile sunt obligate să încheie contracte cu firme de asigurare pentru repatrierea turiștilor în caz de faliment.

În urma declarării falimentului, guvernul britanic va trebui să repartrieze turiștii plecați în vacanță iar cei care au deja pachete turistice comandate trebuie să ceară despăgubiri asiguratorilor cu care au încheiat contracte, călătorii sau compania.

Ne punem problema ce s-ar întâmpla dacă unul dintre marii operatori tursitici din România ar da faliment. În țara noastră nu există un jucător similar celor de la Thomas Cook iar piața totală a serviciilor turistice este undeva la 4 miliarde de euro, nici măcar jumătate din cifra de afaceri a colosului britanic.

Alte articole:   ÎN DIRECT: Situația subvențiilor pentru fermieri, măsuri împotriva urșilor, noutăți despre focarul de pestă porcină

În plus, talia jucătorilor mai mari care formează această piață este mult mai mică. Spre exemplu, Paralela 45, unul dintre marii operatori locali, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 50 milioane euro și aștepta pentru anul acesta o creștere de 10%.

Pe piața serviciilor turistice, recentul faliment al firmei britanice va genera probabil căderea în cascadă a operatorilor care erau în strânsă legătură cu acesta și nimic mai mult. Totuși, lichidarea activelor și oprirea activității Thomas Cook pot reprezenta și oportunități pentru unele companii concurente care vor fie să cumpere active, fie să preia rutele pe care operau aceștia.

Totuși, cred că cel mai important lucru pe care îl reprezintă căderea Thomas Cook este sfârșitul turismului convențional. Agenția britanică a dat faliment pentru că nu s-a adaptat la noile condiții de piață, în care oricine poate fi propriul agent de turism dacă are un computer și acces la internet.

Cred că mesajul pe care trebuie să îl perceapă antreprenorii în urma acestui faliment este că indisponibilitatea pentru adaptare la condițiile din piață este o cale sigură spre moartea unei afaceri. Este interesant cum va aplica fiecare acest lucru la business-ul propriu.

  • Sorin Bâscă
  • expert contabil
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap