Se înmulțesc clădirile rezidențiale, însă locuințele devin tot mai mici

Se înmulțesc clădirile rezidențiale, însă locuințele devin tot mai mici

În primele șapte luni ale anului 2019 au fost eliberate peste 740 de autorizații de construire, însă dezvoltatorii imobiliari au redus suprafaţa medie a apartamentelor.

În luna iulie, la nivelul județului Brașov, au fost eliberate131 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (exclusiv cele pentru colectivităţi).

Numărul lor este în creștere cu 0,8%  față de cel înregistrat pe parcursul lunii iunie, respectiv în creştere cu 15,9% faţă de luna iulie anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.

În luna iulie 2019, din totalul autorizaţilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 39,7% au fost eliberate în mediul urban şi 60,3% în mediul rural.

Se înmulțesc clădirile rezidențiale, dar locuințele tot mai mici

Numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) în luna iulie 2019 a crescut cu 12,7% faţă de luna iunie 2019 şi cu 112,5% faţă de luna iulie 2018.

Ponderea locuinţelor din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) din judeţul Braşov în iulie 2019, din totalul locuinţelor din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) din România a fost de 8,6%.

Suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din clădiri rezidenţiale pentru care s-a eliberat autorizaţie a scăzut de la 97 mp  în iulie 2018 la 91 mp în iulie 2019.

Alte articole:   Polițist de la circulație prins luând mită, arestat la domiciliu

La nivel național ponderea autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din judeţul Braşov în iulie 2019, din totalul autorizaţiilor eliberate a fost de 3,1%.

Astfel, Judeţul Braşov, în luna iulie 2019 se situează în clasamentul descrescător pe ţară al judeţelor, după numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate, pe locul 9, iar după suprafaţa utilă construită se situează pe locul 3.

La nivelul Regiunii Centru, judeţul Braşov ocupă locul 1 după numărul de autorizaţii de construire eliberate, şi locul 1 după suprafaţa utilă construită.

Mai multe autorizații de construire

În perioada ianuarie – iulie 2019, în judeţul Braşov s-au eliberat 741 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (exclusiv cele pentru colectivităţi), respectiv cu 24,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

Cele mai multe autorizaţii de construire au fost eliberate în perioada ianuarie – iulie 2019 de către Consiliul Local al Municipiului Braşov (176), Consiliul Local al Comunei Târlungeni (158), Consiliul Local al Comunei Cristian (77), Consiliul Local al Comunei Sânpetru (45), Consiliul Local al Comunei Bod (42).

 În perioada ianuarie – iulie 2019 numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) a fost de 5105, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 88,8%.

Situația la nivel național

Alte articole:   Ce trebuie sa urmăreşti atunci când cauţi o ofertă de angajări în videochat?

În România, în perioada ianuarie – iulie 2019 s-au eliberat 24.570 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

În luna iulie 2019 în întreaga țară , s-au eliberat 4225 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 351 mai multe faţă de luna iunie 2019, respectiv cu 205 mai puţine faţă de luna iulie 2018.

În aceeași lună, la nivel naţional, numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusive cele pentru colectivităţi) a fost de 8671, în scădere faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 15,7%.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Timiș, Arad și Giurgiu, în timp ce creșteri s-au înregistrat în Sibiu, Bistrița-Năsăud și Harghita.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap