Vine frigul. O masă de aer polar va traversa România

Vine frigul. O masă de aer polar va traversa România

Meteorologii prognozează o răcire accentuată a vremii în țara noastră, în special pe timpul nopților, începând de marți, cauza fiind un val de aer polar care coboară din nordul continentului.

Temperaturile vor coborî sub media celor specifice acestei perioade, însă spre finele săptămânii, vremea se va încălzi din nou

Cele mai afectate regiuni vor fi cele din nordul și centrul țării.

De miercuri, răcirea se va simţi şi în partea de Sud, iar de joi sunt aşteptate temperaturi negative şi brumă în depresiuni.

„O masă de aer de origine polară va aborda spaţiul georgrafic al ţării noastre, începând de marţi. Totuşi, de luni, vremea se va încălzi în toată ţara. Marţi, vremea se răceşte în jumătatea de Nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureş, Nordul Moldovei şi al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va şi ploua, marţi”, a declarat, Constanţa Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, de miercuri se răcește și în jumătatea de Sud, și se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade, în scădere de la 18 grade. Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineața, în depresiunile intramontane vor fi temperaturi sub zero grade și brumă.

Alte articole:   Accident cu victimă la intersecția străzii M. Kogălniceanu și B-dul Griviței

În Brașov, începând de miercuri până sâmbătă, în timpul zilei, vremea va rămâne răcoroasă, valorile termice vor fi între 15 și 17 grade.

 Temperaturile nocturne vor scădea sub 10 grade Celsius, minima prognozată fiind de patru grade.

Începând de duminică, va urma o perioadă de încălzire, cu maxime diurne de 22 de grade.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap