FOTO+VIDEO Primăria Brașov reface, în premieră, fațadele clădirilor istorice care au proprietari privați

FOTO+VIDEO Primăria Brașov reface, în premieră, fațadele clădirilor istorice care au proprietari privați

Prima clădire reabilitată se află pe strada Sf. Ioan, la nr. 10 și face parte dintr-un proiect-pilot în care mai sunt incluse alte trei case vechi, (Piața Enescu nr. 6, str. M. Weiss nr. 35 – casa în care se află și agenția Loto, str. G. Barițiu nr. 28).

Lucrările vizează „creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona de protecție a monumentelor istorice si pentru zone construite protejate în Municipiului Brașov“ și sunt posibile în urma apariției Regulamentului de punere în aplicare a Legii 153/2011 actualizată și a Legii 166/2016, regulament elaborat de primărie împreună cu societatea civilă, Ordinul Arhitecților și Direcția de Cultură.

Cele patru imobile au fost alese pe baza criteriilor stipulate de regulament, ținând cont de caracteristicile clădirilor, însă unul dintre cei mai importanți factori în decizie a fost disponibilitatea proprietarilor de a se implica financiar în aceste lucrări. Suma totală alocată de municipalitate ca și contribuție la acest proiect este de aproximativ 400.000 de lei și reprezintă aproximativ 50% din valoarea estimată a lucrărilor petnru toate cele patru imobile.

Foto: Primăria Brașov

În contextul noii legislații și a regulamentului menționat, proprietarii care doresc să își reabiliteze fațadele imobilelor beneficiază de o serie de facilități în obținerea avizelor necesare, precum și de o scutire ulterioară, pentru cinci ani, la impozitul pe clădiri, și pot beneficia și de susținerea municipalității, din punct de vedere financiaer. În schimb, clădirile neîngrijite din Centrul Istoric vor fi impozitate, de la anul, cu 500% mai mult decât în prezent.

Alte articole:   Febra la copii. Când trebuie să mergem la doctor?
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap