Corul Bach din Nurnberg, miniconcert la Primărie, înaintea spectacolului de la Biserica Neagră

Corul Bach din Nurnberg, miniconcert la Primărie, înaintea spectacolului de la Biserica Neagră

Membrii Corului Bach din Nurnberg, al parohiei St. Lorenz, împreună cu Werner Henning, consilier local din Nurnberg și reprezentant special al primarului din Nurnberg, au avut astăzi o întâlnire cu viceprimarul Laszlo Barabas și reprezentanți ai Consiliului Local Brașov.

Corul se află într-un turneu în România și va avea două concerte, unul la Brașov, la Biserica Neagră, și unul la Sibiu. Delegația, condusă de dirijorul Werner Striebel, a cântat în premieră câteva piese, în sala Consiliului Local.

Concertul va avea loc miercuri, 4 septembrie, la Biserica Neagră, de la ora 18.00. Vor mai participa la spectacol soprana Cristina Radu – Giurgiu, organistul Tobias Hartlieb și dirijorul și organistul Matthias Ank.

„Suntem onorați de vizita dumneavoastră și vă invit să vizitați obiectivele turistice ale Brașovului. De altfel, veți observa asemănările, probabil neîntâmplătoare, chiar dintre interioarele Bisericii St Lorenz și Bisericii Negre. Vă doresc succes la concertul pe care îl veți susține miercuri, la Biserica Neagră și vă dorim să vă simțiți la Brașov ca acasă“, le-a spus viceprimarul celor peste 70 de membri ai delegației.

Werner Henning, consilier local din Nurnberg are misiunea de a deschide oficial, în numele primarului din Nurnberg, ediția de anul acesta a Oktoberfest, care se desfășoară în perioada 5-15 septembrie la Brașov, pe fostul Stadion Municipal. Orașul german Nurnberg este înfrățit cu Brașovul din 2014.

Alte articole:   „Doamna şi specialistu“, la Reduta
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap