Veşti bune pentru pensionari!

Veşti bune pentru pensionari!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că, de la 1 septembrie, vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creşterea punctului de pensie la 1.265 de lei. Procentual, spune Budăi, creşterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%.

„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcţie de valoarea punctului de pensie, şi anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizaţia socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poşta Română şi primele sume au fost achitate către Poşta Română, şi începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face şi primele plăţi”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale.

CITEŞTE ŞI: 8 pensionari la 10 salariaţi, în Braşov

Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toţi pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanţa 114 şi Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.

Ministrul dă asigurări că există bani la buget pentru acerastă creştere.

„În momentul în care noi aprobam şi elaboram în Parlament Legea Pensiilor, ştiţi că se discuta de acele atacuri sucesive la Curtea Constituţională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcţia bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plăţile se vor face şi nu vom avea sincope până la sfârşitul anului”, precizează Budăi.

Alte articole:   Starea drumurilor din Brașov și județele învecinate

Ministrul Muncii a precizat şi care va fi următoare majorare, conform Legii: „Următoare majoare va fi anului viitor, pentru creşterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, de la 1 septembrie 2020”, a conchis Marius Budăi.

La Braşov, în trimestrul I al acestui an numărul mediu al pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 146.281 persoane, mai mic cu 36 persoane decât cel înregistrat în trimestrul IV 2018 şi, mai mare cu 900 persoane, respectiv +0,6%, comparativ cu numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat înregistrat în trimestrul I 2018.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap